Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FORMARE CONTINUA – Specializare in domeniul IT pentru cadrele didactice din Botosani si Maramures, printr-un proiect european

Publicat in eMaramures, marți 28 mai 2013 ·

Peste 5.400 de profesori, invatatori si educatori din judetele Maramures si Botosani au participat la cursuri de formare continua, printr-un program european, desfasurat in perioada 2010 – 2013. La finalul saptamanii trecute, echipele din cele doua judete care au implementat proiectul au participat la o intalnire desfasurata in Botosani, pentru a discuta despre finalitatea acestui proiect, dar si despre utilitatea unor astfel de cursuri in sistemul de invatamant actual.

Proiectul „Competenta, profesionalism si dimensiune europeana prin integrarea TIC in actul educational” a demarat in anul 2010, insa formarea profesorilor a inceput abia in anul 2012. In Maramures, au fost realizate trei serii de formare, de cate trei luni fiecare. Nu mai putin de 2.700 de cadre didactice din Maramures au invatat tehnici de lucru IT, metode interactive de predare – invatare, dar si cum sa faca fata situatiilor de criza de la clasa. Totodata, alti 2.700 de dascali din Botosani au beneficiat de cursurile gratuite oferite in cadrul acestui program.

„In total, am avut 5.400 de profesori, invatatori si educatoare care s-au format prin acest curs. Scopul acestui curs este dobandirea de abilitati de folosire a tehnologiei informatice in actul educational. Nevoia de utilizare a tehnologiei informatizate in actul educational ne-a facut sa alegem acest curs si se dovedeste foarte util pentru cadrele didactice , atat din judetul Maramures, cat si din judetul Botosani”, a explicat directorul Casei Corpului Didactic Maramures, Gelu Todorut.

Echipele de implementare a proiectului din cele doua judete s-au intalnit la finalul programului, intr-o reuniune organizata la Botosani , pentru a dezbate rolul acestor cursuri in educarea generatiilor de elevi viitoare.

„La nivelul judetului Botosani, daca cele 2.700 de cadre didactice merg in clasa si fac ceva

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 12 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 17 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 35 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 44 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°