Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Distinşi membri ai guvernului,

Ca o justificare a situaţiei dramatice în care se află, de ani de zile, sectorul industriei miniere din România, în mod special cel al industriei de extracţie a huilei energetice, oamenii politici şi guvernanţii invocă, cel mai des, lipsa unor soluţii coerente, categorice, care să ne arate drumul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a salva minele de la închidere şi pentru a valorifica la potenţial maxim această resursă pe care, nu întâmplător, românii o numeau „aurul negru”.

După ani şi ani de reforme ratate în acest domeniu, după ce multe exploatări miniere au fost închise şi distruse, după ce statul – ca patron al acestui sector economic strategic – nu a găsit modalităţile prin care să optimizeze balanţa contabilă a companiilor miniere de stat, aşa-zişii specialişti ai partidelor politice aflate la putere îşi demonstrează, cu fiecare zi ce trece, ineficienţa, ca să nu spun incompetenţa, faţă de perspectiva imediată, pe termen mediu şi pe termen lung a acestui sector de activitate.

Zi de zi, atunci când vine vorba despre sectorul minier, cu precădere despre cel din Valea Jiului, auzim din gura actualilor miniştri de resort doar de soluţii care vorbesc despre închideri de mine şi disponibilizări de personal.

Cred că o astfel de abordare este cât se poate de greşită şi am să vă argumentez şi de ce.

Cu ceva vreme în urmă, în organizarea comunităţii locale din Valea Jiului, la Petroşani, a avut loc un workshop dedicat analizării soluţiilor de viabilizare a sectorului minier şi termoenergetic din ţara noastră.

Cu acest prilej, cercetărori de valoare din industria energetică românească, din cadrul mediului academic de la Universitatea din Petroşani şi din cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România au adus sub lumina opiniei publice