De ce aveti aplecarea asta catre festivism si protocol? De unde vine tentatia omagiului si glorificarii? Necdet, omul inepuizabil care ne-a insotit cateva zile in doua vizite efectuate la distanta una de alta, efectuate la Istanbul si Izmir, explica scurt: “Ne place sa fim onorati”. A onora inseamna in cultura orientala sau asiatica un mod de a-ti exprima ospitalitatea sau recunostinta intr-un fel diferit de spectacolul american sau de raceala europeana. Un european se simte cam stanjenit de ansamblul gesturilor de curtoazie. Unui est european i-ar putea evoca un trecut plin de ceremonii fara sens. Turcilor insa le face pur si simplu placere sa fie onorati si sa onoreze. Parca nicaieri nu gasim o mai mare abundenta de momente festive, discursuri, mici ceremonii si atentii decat aici.
De pilda, turcii par sa-l onoreze pe Ataturk zilnic deoarece isi respecta parintele fondator, nu pentru ca le-o cere cineva. In bazarul din Izmir, chipul celui care a europenizat Turcia, transformand-o in stat secular, se vinde la taraba. Ataturk este carpeta langa rapirea din Serai, este tricou in competitie cu Che Guevara, este tablou de pus in rama.
Ataturk se vinde ca un fel de rock star la moda, numai ca imaginati-va un personaj de la inceputul secolului trecut, in poze sepia sau tablouri colorate, cu privire taioasa, prezent in tinuta militara sau civila, uneori cu fez de miel pe cap. Are o figura de actor hollywoodian si o mustata taiata scurt.
Am intrebat un vanzator din Izmir de ce vinde tricoruri cu chipul lui. “Pentru ca este parintele natiunii noastre”, raspunde zambind intelegator ca unui turist stupid ratacit prin bazarul inundat cu aromele si forfota orientului.
Este si chip intiparit in stanca dupa modelul celor patru de pe muntele Rushmore, numai ca artistul local l-a turnat in beton, nu l-a cioplit in piatra. Ataturk scrut
