Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheţea: Vânzarea subsidiarelor greceşti nu va influenţa sistemul

Publicat in Curierul, marți 28 mai 2013 ·

Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), apreciază că posibila vânzare a băncilor greceşti prezente în România, în urma presiunilor Troicii asupra instituţiilor de credit elene, nu va avea nicio influenţă asupra sistemului bancar românesc. "Nu văd niciun impact, e vorba de schimbarea unor acţionari prin vânzarea unor subsidiare. Nu cred că va avea vreo influenţă şi nicidecum o influenţă negativă", a declarat Gheţea, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări. Reprezentanţii creditorilor externi ai Greciei cer băncilor comerciale elene să-şi vândă subsidiarele şi băncile afiliate din Europa de Sud-Est, precum şi activităţile nebancare de pe piaţa elenă, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de publicaţia elenă Kathimerini.

În România sunt prezente mai multe bănci elene. Astfel, National Bank of Greece deţine Banca Românească, Eurobank controlează Bancpost, în timp ce Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu. Troica, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, vrea vânzarea imediată a activităţilor nebancare, în baza unui calendar precis, şi exercită presiuni pentru vânzarea subsidiarelor din Balcani, a relatat Kathimerini. "Trebuie să ştim că orice schimbare de acţionari care implică mai mult de 10% din acţiuni trece pe la Banca Naţională. Şi au fost situaţii în care Banca Naţională a spus ăsta nu, ăsta nu, deci poate refuza acţionarii care nu i se par potriviţi", a mai spus Gheţea.

Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), apreciază că posibila vânzare a băncilor greceşti prezente în România, în urma presiunilor Troicii asupra instituţiilor de credit elene, nu va avea nicio influenţă asupra sistemului bancar românesc. "Nu văd niciun impact, e vorba de schimbarea unor acţionari prin vânzarea unor subsidiare. N

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 17 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Serbia cere a cincea derogare de la sancţiunile SUA pentru NIS / Compania rusească acoperă cea mai mare parte din necesarul intern de ţiţei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serbia încearcă să obţină a cincea amânare a sancţiunilor americane împotriva companiei petroliere NIS, deţinută majoritar de grupurile ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, dar negocierile sunt dificile,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°