Consilierii locali din Aiud au fost convocaţi în şedinţă ordinară, miercuri, 29 mai, de la ora 14.00, cu 40 de puncte pe ordinea de zi. Au fost supuse la vot proiecte de hotărâre privind mai multe cheltuieli bugetare locale, inclusiv la Centrul Cultural “Liviu Rebreanu”, spital şi SPAS, aprobarea criteriilor, procedurilor şi atribuţiilor specifice ocupării postului de administrator public din cadrul aparatului de specialitate al primarului. De asemenea, pe ordinea de zi au mai fost trecute aprobarea protocolului de colaborare cu Instituţia Prefectului pentru organizarea preluării cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi eliberarea acestor documente la punctul de lucru din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Aiud, concesionarea prin licitaţie publică a Bazei Sportive Aiud – Parc Municipal, cu destinaţia de “Centru Sportiv” şi aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic Zonal – amenajare parc fotovoltaic – strada Herja.
UPDATE: Au fost retrase de pe ordinea de zi proiectele cu numerele de ordine 9 (privind scutirea de plată a impozitului pe clădire şi a impozitului pe teren pentru Asociaţia de Ajutorare Alianţa Handicapaţilor din România), 12 (organizarea competiţiei de cros), 32 (parcelarea unor terenuri – garaje) şi 37 (introducerea taxei pentru ocuparea temporară a scărilor de bloc, de 3 lei/mp/an). Restul proiectelor au fost aprobate.
Proiectul ordinii de zi:
1. Proiect de hotărârea privind transferul excedentului rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli la capitolul 70.10 pe anul 2012 ca venit la bugetul local pe anul 2013.
2. Proiect de hotărârea privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Centrului Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud pe anul 2013.
3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului Public Administr