Prima atestare documentară a urbei a fost consemnată în anul 1113 într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor. Contextul în care este menţionat întâia oară toponimul Oradea (Varadinum) a fost pricinuit de incursiunile repetate şi distrugătoare ale prinţului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al împăratului german Henric al IV-lea, asupra unui număr însemnat din aşezările de pe Valea Vahului şi a Nitrei (din Slovacia de azi).
În anul 1658 pentru prima dată a fost consemnată forma denumirii româneşti Oradea, de către cărturarul Miron Costin în Letopiseţul Ţării Moldovei şi redescoperită de Nicolae Iorga. Se presupune că această denumire provine din combinarea cuvintelor turceşti 'orada/oraya'(în acel loc) cu denumirea maghiară a oraşului, Várad.
"Orad" seamănă foarte mult cu "Várad", denumirea ungurească veche. Dupa expediţia turco-tătaro-moldo-ă din 1658, soldaţii turci i-au auzit pe localnici că rostesc "Varad" şi au preluat sunetul ca familiarul "orad", prin ceea ce se numeşte "etimologie populară". Numele unguresc Varad împreună cu "orad", "orada" şi "oraya" a dat forma "Oradia", pătrunsă apoi şi în română ca urmare a cooperării româno-turce din acea perioada, trupele auxiliare moldo-valahe însoţindu-i pe turci cel putin în expeditia din 1658.
Denumirea originală "Oradia" s-a pierdut apoi în negura timpului, stăpânirea turcilor asupra Oradiei durând doar trei decenii. Turcii au fost alungaţi de către austrieci - care numeau oraşul Wardein - după ce au distrus tot oraşul. În secolul al XIX-lea, de exemplu, denumirea "Oradia" nu mai exista.
Prima carte tiparită la Oradea în limba română - cert atestată - figurează ca fiind tipărită în 'Urbea Mare'. E vorba de volumul "Biografiile celor vestiţi români şi romane" de preotul Ioan Munteanu, din 1859. Cea mai veche hartă în care oraşele transilvane au nume româneşti c
