În sensul propriu al sintagmei, nu e partid politic, ci o întocmire pe criterii etnice. Face ea, însă, ce face, Uniunea Democrată a Maghiarilor, şi (de mai bine de două decenii) devine utilă, curtată de un partid românesc sau coaliţie câştigătoare pentru a fi luată la guvernare. A ştiut tot timpul să joace pe partea învingătorilor, fie pe stânga, fie pe dreapta, după cum îi suflă vântul în pânze. Drept e că a avut şi cu cine să facă acest joc al intereselor proprii, beneficiind de aportul unor parlamentari UDMR, dotaţi cu carismă, cu expertiză în varii domenii ale legislaţiei şi administraţiei. La ora de faţă, Uniunea experimentează, dacă nu mă-nşel, pentru prima dată în 23 de ani, poziţia frustrantă, de actor politic în opoziţie. Nu mai are la îndemână intrumentele şi deliciile guvernării. Trage însă foloase şi din asta. Unele guri rele zic că joacă la două capete, pregătindu-se pentru o eventuală revenire la putere, la butoane şi la resurse, într-o posibilă viitoare majoritate parlamentară. Îi permite să joace un asemenea rol echidistanţa pe care o practică în disputele „aprige” ce se iscă între aşa zisa dreaptă „populară” autohtonă şi „struţo-cămila” USL. Lasă, şi pentru unii, şi pentru alţii, impresia că UDMR duce o politică de centru, arbitru între excesele şi derapajele ce se ivesc adesea în spaţiul public dâmboviţean.

De unde percepţia, şi pentru dreapta „neaoşă”, şi pentru stânga social-democrată, că UDMR este un bun tovarăş de drum pentru eventuală guvernare. Oricare din cele trei forţe politice importante - PSD, PNL şi PDL (de dragul unei asemenea colaborări) ar fi dispuse să le treacă cu vederea udemeriştilor, obstinaţia cu care ţine morţiş să fie modificat aricolul 1 din Constituţie, prin scoaterea din paragraf a sintagmei „România, stat naţional”. E limpede că majoritatea parlamentară „românească” nu va accepta niciodată ca art. 1 din Le