Daniela Licu, directorul CJP Dolj, a declarat luni, în şedinţa Colegiului Prefectural, că instanţa a retrocedat, foştilor proprietari, sediul în care funcţionează.
Casa Judeţeană de Pensii Dolj are probleme serioase din cauze sediului. Daniela Licu, directorul CJP Dolj, a declarat luni, 27 mai, că instituţia pe care o conduce se confruntă cu reale probleme din cauza faptului că instanţa a retrocedat, foştilor proprietari, sediul în care funcţionează.
„Noi avem o reală problemă din cauza sediului în care funcţionăm de pe strada Mihail Kogălniceanu nr 14. Instanţa a decis ca foştii proprietari să fie puşi în posesie, iar noi mai putem funcţiona acolo maximum doi ani la o chirie rezonabilă. De asemenea, noi am câştigat în instanţă policlinica, însă şi acolo sunt probleme.”, a declarat Daniela Licu, directorul Casei Judeţene de Pensii Dolj.
Directorul CJP Dolj a cerut prefectului Marius Deca să o sprijine în căutarea unei soluţii viabile pentru buna funcţionare a instituţiei. Daniela Licu, directorul CJP Dolj, a declarat luni, în şedinţa Colegiului Prefectural, că instanţa a retrocedat, foştilor proprietari, sediul în care funcţionează.
Casa Judeţeană de Pensii Dolj are probleme serioase din cauze sediului. Daniela Licu, directorul CJP Dolj, a declarat luni, 27 mai, că instituţia pe care o conduce se confruntă cu reale probleme din cauza faptului că instanţa a retrocedat, foştilor proprietari, sediul în care funcţionează.
„Noi avem o reală problemă din cauza sediului în care funcţionăm de pe strada Mihail Kogălniceanu nr 14. Instanţa a decis ca foştii proprietari să fie puşi în posesie, iar noi mai putem funcţiona acolo maximum doi ani la o chirie rezonabilă. De asemenea, noi am câştigat în instanţă policlinica, însă şi acolo sunt probleme.”, a declarat Daniela Licu, directorul Casei Judeţene de Pensii Dolj.
Directorul CJP Dolj a cerut prefe