Salariul mediu în administrația de stat a depășit 570 de euro, în timp ce venitul mediu pe economie a scăzut la echivalentul a 300 de euro.
Politica de înghețare a salariilor și pensiilor urmată în ultimii patru ani de guvernul Borisov a „ocolit” practic administrația de stat. În aceste zile a devenit cunoscut că salariile acolo au crescut în medie cu 27% în timp ce 2,1 milioane de angajați au început să primească mai puțin. Venitul mediu pe economie a scăzut – pentru prima dată în perioada tranziției, pînă la echivalentul a 300 de euro. În același timp salariul mediu în administrație a depășit 570 de euro.
De menționat că în 2009 în pofidă deteriorării situației economice tot a avut loc o mică creștere a venitului mediu fața de anul precedent.
Fondurile europene au devenit un adevărat colac de salvare în perioada crizei. Au fost create zeci de mii de locuri de muncă în cadrul unor programe realizate de primării.
De regulă, în țările cu economie de piață dezvoltată lucratorii în sectorul privat câștigă mai mult decât cei care lucrează în administrație. În Bulgaria și în alte foste țări comuniste situația este inversată. Aici tinerii preferă posturile administrative care sunt mai bine protejate în condițiile crizei și, pe deasupra, mai bine plătite.
Statistica oficială nu ia în calcul militarii, polițiștii și magistrații. Cele trei categorii nu fac parte din administrația de stat. În ultimii trei ani s-a ajuns la situația neobișnuită ca salariile funcționarilor să fie mai mari de cele ale polițiștilor și militarilor cu aceeași vechime.
Ex-premierul Borisov explică creșterea prin reducerea, cu aproximativ 10 000 în ultimii 3 ani, a numărului funcționarilor de stat.
În Uniunea Europeană, Bulgaria se află pe locul doi, după Grecia, în clasamentul scăderii veniturilor în 2010 și 2011. După mărim