Una dintre cele mai stridente probleme şi, în egală măsură, mai ignorate ca prioritate, este asociată decalajelor economice din ce în ce mai grave dintre regiuni de dezvoltare şi judeţe, dar şi în arealul acestora – între mediul urban şi cel rural.

Mai mulţi analişti strategici care au modelat ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile României, evidenţiau faptul că potenţialele pericole sunt de sorginte economică, nu etnice sau confesionale, pentru aici se înregistrează cele mai mari şi severe disparităţi. Însăşi actuala dezbatere asupra unei alte formule de regionalizare pare a marca frustrarea regiunilor de dezvoltare, zis mai bogate, din vest şi nord-vest, care ştiu că parte din această prosperitate este redistribuită de guvernul central spre regiunile mai sărace, din sud şi mai ales nord-est.

Regiunea de dezvoltare nord-est, de departe cea mai săracă din România şi una dintre ultimele din Europa (la paritate cu unele entităţi administrative din Bulgaria), nu este nici ea monobloc, fiind diferenţe clare dintre judeţele din rama estică, Botoşani – Iaşi – Vaslui şi cele oarecum montane, Suceava – Neamţ – Bacău, cu excepţia atipică a judeţului Iaşi, care reclamă pe bună dreptate un statut aparte, derivat în principal din vocaţia universitară şi din condiţia de centru medical regional. În interiorul judeţului Iaşi, sunt iarăşi diferenţe clare între muncipiu şi celelalte oraşe, Paşcani, Hârlău, Tg. Frumos, mai nou şi Podu Iloaiei, mult rămase în urmă, pe de o parte, şi comunele aflate la limita sau în jurul limitei de sărăcie cronică.

Demografic, are loc, simultan, un dublu proces migraţionist prin care parte dintre orăşenii ajunşi şomeri se reîntorc la casa părintească, de „la ţară“, iar parte din puţinii tineri din mediul sătesc îşi caută supravieţuirea sub alte orizonturi din afara ţării, ceea ce debalansează piramida vârstelor şi cifrele ofi