Multora li se va fi părut o formidabilă întâmplare că ultimul act al celei mai importante competiţii de fotbal intercluburi – Champions League – s-a consumat punând faţă în faţă două echipe germane: ultima campioană – Borussia Dortmund, şi cea în curs: Bayern Munchen. Iar faptul că acest act s-a produs în templul fotbalului din ţara care a inventat acest sport, un veritabil afront! Că nu aşa au fost interpretate lucrurile a reieşit din participarea amicală, “şold la şold” în tribuna de pe Wembley, a premierului ţării-gazdă, David Cameron şi a cancelarului german, Angela Merkel. Deşi nu este fan înrăit, Anglea Merkel nu putea lipsi de la un astfel de eveniment din care avea avantajul de a ieşi învingătoare indiferent de scor: şi la fotbal, Germania este liderul necontestat al Europei.

Probabil că nici nu se putea altfel. Există, desigur, o legătură strânsâ între performanţă, în general, şi calitatea actului politic în special. O Germanie care funcţionează ca un ceasornic elveţian, inclusiv în vreme de criză, care ştie când şi cât de austere să fie deciziile sale politice pe care le ia, dar mai ales cum să-şi protejeze propriile interese fără să le afecteze pe ale celorlalţi.

Calităţile de fond ale naţiei germane – disciplina, consecvenţa, seriozitatea şi onestitatea, dar mai ales munca – sunt cele care au făcut din ţara pusă la pământ de aventura iresponsabilă a lui Hitler, în urmă cu doar vreo 60 de ani, prima naţiune a continentului.

În acest context, fie-mi permis să cred că performanţa sportivă a celor două echipe din Munchen şi Dortmund este strâns legată de acest complex, de acest climat. Nu întâmplător, cele două cluburi reprezintă un model de management al afacerii, finanţele lor sunt sunt cât se poate de sănătoase şi beneficiile vin nu în primul rând din speculaţiile pe care le fac alte cluburi mari cu jucători pe post d