Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat ieri patru bănci cu 365,9 mil. lei, prin operaţiunea repo săptămânală, sub suma acordată săptămâna trecută. Săptămâna trecută, trei bănci au împrumutat 681 mil. lei, prin operaţiunea repo. Prin licitaţiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi, de regulă, pentru o săptămână. Dobânzile practicate ieri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o săptămână se plasau la 4,24 - 4,74% pe an. Începând din luna martie, BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitaţiile repo, iar sumele au variat între 178,3 mil. lei şi 7,33 mld. lei. În perioada octombrie 2012 - februarie 2013 banca centrală a limitat sumele împrumutate prin licitaţiile repo. Reluarea plafonării a venit într-un moment în care cursul urcase pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo au variat în perioada octombrie - februarie între 4 mld. lei şi 11 mld. lei. În acelaşi timp, sumele solicitate de bănci în cadrul licitaţiilor repo au fost cuprinse între 12,73 mld. lei şi un record de 38,49 mld. lei.
Volumele ridicate solicitate de bănci nu au reflectat fidel nevoia de lichiditate a acestora, din cauză că la licitaţiile plafonate sumele sunt acordate pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii umelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR anunţă un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.
Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat ieri patru bănci cu 365,9 mil. lei, prin operaţiunea repo săptămânală, sub suma acordată săptămâna trecută. Săptămâna