Municipalitatea va realiza o parcare chiar în zona sediului administraţiei locale, care va fi folosită de viitorii turişti ai Centrului Istoric.
Edilii Slatinei s-au gândit deja la ce condiţii trebuie să le ofere eventualilor turişti care vor veni să viziteze Centrul Istoric, după ce va fi reabilitat. În acest sens, primăria va amenaja o parcare în zona sediului municipalităţii, care va deservi întreaga zonă.
„Ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea proiectului privind reabilitarea Centrului Istoric şi una dintre problemele cu care ne confruntăm este lipsa locurilor de parcare. Ca atare, în viitorul apropiat, în spatele primăriei vom avea o parcare mai mare pentru că vom demola nişte «baracamente» şi gardul de pe strada Speranţei. Toată această zonă va căpăta destinaţia de parcare. Este un lucru absolut necesar, pentru că Centrul Istoric va fi foarte vizitat şi normal că omul trebuie să aibă şi unde să parcheze”, a declarat Minel Prina, primarul municipiului.
De asemenea, tot în cadrul acestui proiect, va fi construit un imobil, lângă primărie, care va găzdui toate direcţiile din subordinea municipalităţii. Acestea se află, în acest moment, în mai multe clădiri din tot oraşul.
„Ne dorim să realizăm tot studiul de fezabilitate, tot ceea ce scrie în acest studiu, anume să realizăm şi o clădire pentru a aduce Direcţia Economică şi celelalte sedii ale Primăriei Slatina într-un singur loc”, a mai spus Prina.
Toată investiţia va consta în jur de patru milioane de lei, însă Prina speră ca firmele care vor construi să o facă mult mai ieftin.
„Studiul de fezabilitate arată preţul, în momentul de faţă, dar în urma evaluării proiectului tehnic, această valoare poate să scadă. Desigur, acelaşi lucru se poate întâmpla şi prin licitaţie. Realizarea întregii investiţii va ajunge undeva la patru milioane de lei”, a m