La Bicazu Ardelean se află unul dintre cele mai vechi şi valoroase monumente de arhitectură în lemn din judeţul Neamţ – Biserica cu hramul Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.Fiind fostă localitate a Imperiului austro-ungar la graniţa cu Moldova, greco-catolicii de aici, majoritari în zonă, au încercat să stingă urmele Ortodoxiei. Un învăţător de-al locului, Augustin Barna, studiind istoria zonei, a descoperit însă într-un act existent la Biblioteca Naţională din Viena că la 1692 exista, în Bicazu Ardelean, o comunitate de creştini. Astfel, s-a înaintat ipoteza că bisericuţa de lemn datează încă de atunci. În sprijinul acestei afirmaţii vin şi alte argumente ce ţin de vechimea lemnului, de arhitectura construcţiei, precum şi de tehnica rudimentară de cioplire a bârnelor. De asemenea, stilul arhitectural, cu vădite influenţe ardeleneşti, pare să conducă spre concluzia că lăcaşul a fost, într-adevăr, ridicat la sfârşit de secol XVII. Istoricul Iosif Benzo, în lucrarea sa “Milcovia”, susţine că pe Valea Bicazului existau aşezări compacte încă înainte de secolul al XII-lea. De asemenea, “Sematismul de la Blaj”, editat cu prilejul bicentenarului evenimentelor de la 1700, stabilea că la “Unirea Bisericească” de atunci, Bicazul era o parohie cu numeroşi enoriaşi ortodocşi. Totuşi, pe lista monumentelor istorice întocmită de Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Neamţ biserica de lemn din Bicazu Ardelean apare ca datând din 1829. Acest an este consemnat pe un triptic ce se păstrează în altar, scris în limba română cu litere chirilice, singurul document aflat în arhiva bisericii. Lăcaşul este ridicat din lemn de tisă, pe talpă de tisă, bârnele fiind încheiate la colţuri “în coadă de rândunică”, după meşteşugul ardelenesc. Acoperişul, de draniţă, a fost reînnoit în mai multe rânduri, în decursul istoriei sale. La exterior se remarcă migala cu care fost lucra