Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un proiect interesant va fi implementat în premieră în şcolile din Moldova

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 28 mai 2013 · ·

Un proiect ce constituie o premieră pe ţară a fost lansat ieri la Iaşi de către Fundaţia Filocalia, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Româno-Americane.

Intitulat „Reading to Learn - Citesc pentru a învăţa”, proiectul coordonat de Liliana Romaniuc reprezintă o continuare a altor două iniţiative derulate la nivel european vizând competenţele de literaţie ale elevilor. Pentru prima dată în România, slaba dezvoltare în rândul elevilor a unor astfel de competenţe este corelată cu rezultatele modeste sau proaste pe care aceştia le obţin la examenele naţionale şi la testările internaţionale. „La testele PISA, România se situează pe ultimul loc. Este îngrijorător şi este de-a dreptul problematic - ca să nu folosesc un cuvânt un pic mai dur - să nu conştientizăm unde suntem. Ne e greu să spunem că suntem pe ultimele locuri, dar suntem pe ultimele locuri. E adevărat că avem şi olimpici, dar marea masă a elevilor acolo se găseşte. Şi acea masă a elevilor reprezintă viitorul nostru. Prin urmare, trebuie să facem ceva cu copiii aceştia”, a semnalat Liliana Romaniuc.

„Noi suntem foarte teoretizanţi”

De cealaltă parte, prezentă la conferinţa de lansare a proiectului, şefa IŞJ a ţinut să precizeze că elevii români obţin cele mai slabe rezultate dintre cei evaluaţi prin testele PISA şi pentru că manualele după care aceştia învaţă nu pun accent pe caracterul aplicativ al cunoştinţelor transmise. „Este foarte sofisticat demersul ştiinţific din zona educaţională, pentru că tot amânăm să facem reformele curriculare pe care le dorim şi, dintr-un narcisism al profesorilor şi al comisiilor naţionale de la fiecare disciplină, se încarcă pe mai departe programa elevilor, manualele şi pregătirea pentru examen. De aici se produce, de fapt, clivajul între ceea ce oferim ca suport informaţional şi ceea ce poate să înţeleagă elevul de diferite vârste. În măsura

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Putin refuză prelungirea armistiţiului de Paşte. Încetarea focului expiră la miezul nopţii, anunţă Kremlinul

News.ro acum o ora
Armistiţiul de Paşte va expira la miezul nopţii, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat niciun ordin pentru prelungirea acestuia, a declarat duminică pentru agenţia oficială rusă TASS secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov. Putin a

Ministrul Energiei Sebastian Burduja: Există toate premisele să depăşim fără nicio problemă perioada consumului mic de Paşte

Ziarul Financiar acum o ora
Astăzi şi mâine avem o situaţie specială în sectorul energetic, cu un consum minim istoric în timpul zilei, în jurul valorii de 2500 MW, a transmis duminică ministrul Energiei Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, România are un mix energetic echili

Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de urgenţă din Gaza

G4Media acum 3 ore
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenţie din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eşecuri profesionale şi încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenţi

Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare: Vremea va deveni instabilă, ploile vor acoperi cea mai mare parte a țării

HotNews acum 4 ore
Vremea va fi predominant caldă și frumoasă în zilele următoare, dar de marți va începe să devină instabilă, cu averse și vânt puternic, iar până weekendul viitor aria ploilor se va extinde în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe șapte z

CSM, revenire de senzație cu Esbjerg, la ultimul meci acasă în Liga Campionilor pentru Neagu! Când se joacă duelul decisiv pentru Final Four

HotNews acum o ora
CSM București a învins-o pe Esbjerg, scor 30-29, în primul meci al „dublei” din sferturile de finală ale EHF Champions League, relatează GOLAZO.ro Pentru Cristina Neagu (36 de ani) a fost ultimul meci în fața propriilor suporteri, în EHF Champions L

UPDATE - Papa Francisc a apărut în Piaţa Sfântul Petru, după ce duminică dimineaţa a avut o întrevedere cu vicepreşedintele JD Vance. Ce a transmis în mesajul său către lume / Baie de mulţime în papamobil - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a apărut pentru binecuvântarea din Duminica Paştelui în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, unde sărbătoarea este în curs de desfăşurare, relatează BBC. UPDATE - Papa Francisc s-a întors la papamobilul său după ce a apărut la balconul B

Știri Constanța azi Incendiu în zona Portului Tomis, în prima zi de Paște!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică, 20 aprilie, la o ambarcațiune aflată în zona Portului Tomis, în zona Restaurantului Premier, a transmis Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea. La fața locului a fost trimis un echipaj de intervenție d

„Nu au fost date alte ordine”. Putin nu a prelungit armistițiul de Paște, dar acesta a arătat ceva important

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin nu a emis un ordin de prelungire a armistițiului de Paște în Ucraina, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă TASS. Încetarea focului expiră duminică la miezul

Prins cu 240 km/h pe Autostrada Soarelui, un tânăr de 22 de ani rămâne fără permis și primește o amendă consistentă

Libertatea acum 3 ore
Un tânăr de 22 de ani din Giurgiu a fost prins de poliţiştii din Călăraşi cu 240 km/h pe Autostrada 2, pe sensul către Constanţa. Şoferul a fost amendat cu 4000 de lei şi a rămas fără permis pentru patru luni.

Avioanele britanice Typhoon, din nou în alertă: interceptări succesive ale aeronavelor rusești în spațiul aerian NATO

Adevarul acum 7 ore
În mai puțin de 48 de ore, avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene Regale britanice (RAF) au fost ridicate de două ori de la sol pentru a intercepta aeronave rusești care s-au apropiat periculos de granițele spațiului aerian NATO. Operațiunile au av

Vremea

București
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

11°/25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

11°/25°
lun.

12°/25°
mar.

13°/26°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

9°/20°
lun.

10°/18°
mar.

12°/16°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/24°
lun.

8°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

10°/24°
lun.

9°/25°
mar.

14°/25°
mie.

14°/23°