Când ne referim la acţiuni care necesită o atenţie maximă, spunem că "facem operaţie pe creier". Pentru unii însă, operaţia în sine pare să fie prilej de relaxare. Când ne referim la acţiuni care necesită o atenţie maximă, spunem că "facem operaţie pe creier". Pentru unii însă, operaţia în sine pare să fie prilej de relaxare.
Este şi cazul unui medic american şi al pacientului acestuia, care au fost filmaţi în timpul unei operaţii pe creier desfăşurate într-o manieră total neobişnuită.
Brad Carter, în vârstă de 39 de ani, cânta la chitară, în timp ce medicii de la Ronald Reagan UCLA Medical Centre, din Los Angeles, îi implantau în creier un cip care să contracareze efectele bolii Parkinson de care acesta suferea.
Imaginile insolitei intervenţii chirurgicale au fost postate pe internet în timp real şi au fost însoţite de un filmuleţ în care operaţia era prezentată pas cu pas.
Carter a fost diagnosticat cu boala Parkinson în 2006, când mâinile sale au început să tremure foarte mult, ceea ce îş împiedica să îşi continue pasiunea de a cânta la chitară.
Operaţia la care acesta a fost supus presupune stimularea unei zone cerebrale şi implantarea în creier a unui peacemaker care, potrivit medicilor, poate trata afecţiunea.
Brad Carter a fost treaz şi conştient în partea de început a procedurii, iar doctorii i-au cerut să cânte la chitară atunci când aceştia îi implantau electrozii.
Imaginile au fost făcute publice pentru a celebra operaţia cu numărul 500 de stimulare cerebrală profundă efectuată în acea unitate medicală.