Am în curte trei brazi. Când i-am plantat, în urmă cu 37 de ani, i-am adus pe toți trei în portbagaj. Au ajuns de două ori cât casa și găzduiesc fel de fel de păsăret, cu cuiburile aferente. În fiece primăvară, aceeași poveste: puii cutează prea repede să zboare, aterizează în ogradă și intră imediat în atenția cățelei Tanța și a motanului Claxon.

Săptămâna trecută, Tanța mi-a depus la ușă un pui de guguștiuc. Îl cam compostase, dar amărâtul părea încă în stare de funcționare, așa că l-am cazat într-o cutie de carton; după două zile și-a mai revenit, luându-și zborul către el știe unde, că la cuib nu s-a mai întors. Tot timpul, părinții lui cei aripați au dat târcoale casei, țipurind a jale întru căutarea necoaptei odrasle. Dar iată că am găsit în iarbă și un pui de gaiță, de asemenea căzut din cuib. Și Claxon, și alți doi motani pripășiți prin Copou îi dădeau târcoale, așa că m-am grăbit să-l recuperez înainte de a fi prea târziu. Nu vă puteți închipui ce țipete disperate scoate un pui de gaiță: urla ca mașina poliției și tot dădea să mă ciupească, căscându-și ciocul bordat cu galben. Și cum țineam în mână păsărica urlătoare, numai ce mă trezesc atacat de-o rachetă descinsă dintr-un brad. Mă-sa, ori tat-su va fi fost; m-a pocnit cu ciocul în creștet de mi-a țâșnit sângele. Alarmă în familie, vine nevasta să mă oblojească și azvârl oropsita viitoare gaiță pe acoperișul garajului – unde, desigur, îl așteptau motanii. Ceea ce a urmat întrece închipuirea: nu numai bănuiții părinți au trecut la atac, ci au apărut alte două, apoi trei gaițe venite în ajutor. Într-un cor de țipete, s-au năpustit în picaj, cu sirena în funcțiune precum Stukas-urile, asupra motanilor care nu mai știau pe unde s-o șteargă, miorlăind și stuchind. Exemplară și nemăsurată această grijă păsărească față de puiul primejduit. Și tocmai văzusem la televizor reportajul cu orfanii lega