Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Stancu, noul administrator public al judeţului Dolj

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 mai 2013 ·

Noul administrator public al judeţului Dolj va fi Florin Stancu (foto), actualul director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj. Examenul a avut loc săptămâna trecută şi a constat în prezentarea unui proiect de management. Florin Stancu a fost singurul candidat pe post şi, începând cu data de 1 iunie, va prelua munca de administrator public al judeţului Dolj, după ce Alin Mitrică a părăsit acestă funcţie în luna februarie a acestui an, devenind noul secretat de stat la Ministerul Fondurilor Europene. Mâine, prin hotărârea Consiliului Judeţean se va decide suspendarea lui Florin Stancu pentru o perioadă de trei ani de la conducerea DGASPC Dolj, în locul său urmând să rămână Maria Manolache. Activitate profesională Florin Stancu are 37 de ani şi este directorul executiv al DGASPC Dolj. A absolvit Liceul "Fraţii Buzeşti" din Craiova, apoi a urmat Facultatea de Drept "Nicolae Titulescu", promoţia 1998. A ocupat funcţii importante de conducere în instituţiile craiovene şi a făcut un masterat în administraţie publică la Şcoala de Studii Economice, punând accent pe administraţie publică. Imediat după terminarea studiilor, a lucrat în domeniul privat în calitate de consilier juridic la diferite societăţi comerciale. Din iunie 1999 şi până în 2003 a fost consilier juridic la Direcţia Sanitară-Veterinară Dolj. Din octombrie 2003, pe lângă activitatea strict juridică a desfăşurat şi activitate administrativă. A fost apoi director la Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa "U" Craiova, care se numea pe atunci Centrul de Copii şi Juniori Craiova, instituţie nou-înfiinţată în august 2003, finanţată de Consiliul Judeţean Dolj. A îndeplinit această funcţie în perioada 2003-2006. Din 2006 până în 2009 a fost directorul DGASPC Dolj. Imediat după plecarea de la cârma acestei instituţii a ocupat funcţia de prefect, după care a revenit la conducerea DGA

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 5 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 8 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 6 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 9 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 5 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 12 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 12 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum 11 ore
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°