Marfa a fost confiscată Mai multe parfurmuri şi haine au fost confiscate de jandarmi
Un bărbat din judeţul Ialomiţa a intrat în atenţia jandarmilor pentru că încerca să vandă în Focşani produse contrafăcute. Luni, în jurul orei 13.30, lucrătorii din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, fiind în timpul misiunii de patrulare pe str. Moldovei, au observat cum bărbatul oferea spre vânzare persoanelor aflate în trecere, diferite parfumuri şi obiecte de îmbrăcăminte. El oferea trecătorilor spre vânzare parfumuri inscripţionate cu numele unor mărci consacrate (Dolce & Gabbana, Prada Milano, J’adore Christian Dior ,Gucci Pour Homme), pantaloni şi tricouri inscripţionate: Adidas, Calvin Klein, Lacoste, Tommy Hilfiger, Nike. „Jandarmii i-au solicitat celui în cauză să prezinte documentele de provenienţă pentru bunurile găsite asupra lui, acesta neputând prezenta niciun document şi declarând verbal că nu are, ştie că sunt bunuri contrafăcute şi le oferă spre comercializare amatorilor. Celui în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 83 lit. b, din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, documentele împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării urmând a fi predate la I.P.J. Vrancea – Serviciul de investigare a fraudelor”, a precizat plutonierul adjutant Adrian Costescu, purtătorul de cuvant al Jandarmilor. (Raluca MANOLACHE)
Marfa a fost confiscată Mai multe parfurmuri şi haine au fost confiscate de jandarmi
Un bărbat din judeţul Ialomiţa a intrat în atenţia jandarmilor pentru că încerca să vandă în Focşani produse contrafăcute. Luni, în jurul orei 13.30, luc