Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Republica Moldova, condamnată de CEDO în cazul unui poliţist care şi-a bătut soţia

Publicat in Gandul, marți 28 mai 2013 ·

Republica Moldova a fost condamnată marţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru că a "cauţionat" violenţele la care un poliţist şi-a supus soţia, care nu a beneficiat de protecţia pe care ar fi putut să o pretindă, relatează AFP.

CEDO a condamnat autorităţile de la Chişinău să plătească suma de 15.000 de euro reprezentând despăgubiri morale pentru această femeie, Lilia Eremia, care a sesizat judecători la Strasbourg.

"Deşi cunoşteau situaţia, autorităţile nu au adoptat nicio măsură eficientă împotriva soţului" şi "nu au ştiut să protejeze" victima de aceste "violenţe domestice", au apreciat judecătorii, conchizând că atitudinea autorităţilor "revine la a cauţiona aceste violenţe".

Curtea a reţinut încălcarea a trei articole ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi anume interdicţia unor tratamente inumane sau degradante, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi interdicţia discrimării.

Potrivit faptelor prezentate de către CEDO, soţul lui Lilia Eremia, un poliţist, "se întorcea în mod regulat acasă în stare de ebrietate şi o bătea în prezenţa celor două fiice adolescente".

După aplicarea unei amenzi şi unui avertisment oficial, el a devenit "şi mai violent şi ar fi încercat să o sugrume pe femeie", la sfârşitul lui 2010.

Lilia Eremia a cerut, atunci, fără succes, o examinare de urgenţă a cererii de divorţ pe care a depus-o.

Tot la sfârşitul lui 2010, ea a beneficiat de o ordonanţă de protecţie ce îi interzicea soţului să se apropie la o distanţă 500 de metri de domiciliul acesteia, însă ordonanaţa nu a fost respectată, iar acesta a agresat-o în mai multe rânduri.

În aprilie 2011, tribunale moldovene au dat câştig de cauză, în apel, soţului, anulând în mod parţial ordonanţa de protecţie, iar "poliţia a îndemnat-o pe doamana Eremia să retragă plângerea".

Potrivit aceleiaş

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 54 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°