Recunosc că în momentul în care am auzit prima dată de organizarea unui festival al filocaliei, primul pas l-am făcut spre… internet, adică spre DEX-ul cel de toate zilele. Aveam o idee vagă despre definiţia exactă a cuvântului „filocalie”. Apoi, la un al doilea pas, m-am gândit că acest festival este făcut pentru apropierea oamenilor de Biserică, adică de religie. Şi, cum nu (prea) sunt practicant, n-am dat însemnătate prea mare Festivalului Filocaliei… Calcul total greşit!
De fapt, până la religie şi Biserică, acest Festival a urmărit şi urmăreşte apropierea oamenilor de credinţă. Şi, lucru demn de remarcat, această apropiere n-a fost făcută artificial şi cu bigotism accentuat, ci normal, chiar natural, prin intermediul unui „instrument” aflat la îndemâna tuturor, dar destul de rar uzitat sau, mai precis, folosit de un segment îngust de populaţie: arta!
Mi-a plăcut ideea de a aduce un călugăr de la Muntele Athos şi – deşi n-am participat la această întâlnire – putem număra pe degete câţi arădeni au fost la Muntele Athos, considerat reper al credinţei ortodoxe în întreaga lume! De asemenea – şi asta o ştiu de la Ovidiu Balint, fostul director al Casei de Cultură a Municipiului – iarăşi puţini dintre arădeni ştiu că Mănăstirea din Gai adăposteşte o valoroasă colecţie de icoane pe lemn (din secolul al XVII-lea), de icoane pe sticlă făcute de meşteri ţărani ardeleni, cât şi cărţi rare, manuscrise sau alte obiecte de cult.
M-a impresionat mult piesa de teatru „Mă tot duc”, cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, o poveste aparent banală, despre viaţa a doi clovni, despre trăirile lor reciproce şi contactul cu restul lumii. Dincolo de revelaţiile de dincolo de cuvinte, dincolo de butada „clovnii în viaţa de zi cu zi sunt trişti pentru că… se odihnesc”, mi-a plăcut şi am trăit monologurile celor doi în faţa camerei de luat vederi, prin care explicau
