Numele de Arad a fost transformat din Orod, cum era iniţial denumit. Trebuie menţionat, însă că prima atestare documentară a Aradului, un judeţ al cărui nume vine de la Cavalerul Orod, al Regelui Ungariei Sfântul Stehan, a fost în secolul XI, în jurul anului 1080.

Iniţial, a avut numele cavalerului Orod, după care a primit o uşoară modificare, ajungând „Arad”, la fel şi zona din jurul acestuia. Arad, a cărui menţiune este inclusă şi în „Cronica pictată de la Viena”, din 1331, a fost distrus în 1514, în timpul revoltei lui Gheorghe Doja. Aradul a continuat să resimtă influenţele istoriei, prin ocupare de către turci, în 1551.

Mihai Viteazu a reuşit eliberarea acestuia în 1599, cu un an înainte de Marea Unire a Tărilor Române.

Turcii, insistenţi, au reocupat Aradul 19 ani mai târziu şi s-au menţinut în regiune până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Abia în 1699, în urma tratatului de la Karlovac, un oraş care acum se află în Croaţia, Aradul a ajuns, din nou, la unguri.

Cetatea a fost apoi rezidită şi întărită, iar după 150 de ani a fost înlocuită cu o structură nouă, din porunca Împărătesei austriace Maria Tereza. În ajunul Unirii Transilvaniei cu România, în decembrie 1918, organizaţia care organiza Marea Adunare Naţională, Consiliul Naţional Român Central, s-a mutat la Arad. Membrii acesteia, dintre care Iulia Maniu şi Vasile Goldiş, s-au întâlnit cu delegaţia maghiară, în noiembrie, pentru a cere separarea Transilvaniei de Ungarie şi reîntoarcerea acesteia între graniţele româneşti. După unire, activitatea economică tot mai dinamică i-a oferit Aradului locul al patrulea în topul judeţelor cu cele mai multe companii.

A intrat în istoria Revoluţiei din 1989 ca cel de-al doilea judeţ din ţară, după Timiş, unde au avut loc manifestaţii puternice împotriva regimului comunist.

Începând cu secolul al XV-lea, documentele menţionează Ara