Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondurile europene falimentează firmele clujene

Publicat in Ziua de Cluj, marți 28 mai 2013 ·

Pentru că statul român nu le achită la timp acestora banii cuveniţi, beneficiarii clujeni de sume nerambursabile de la Comisia Europeană se văd nevoiţi să îşi blocheze proiectele, să se împrumute sau se înglodează în datorii.

30 de miliarde de euro este suma pe care România trebuie să o primească în perioada 2014-2020 pe cele şase programe cu finanţare europeană, însă acest lucru va fi greu de realizat în lipsa unui sistem coerent de plăţi din partea statului român pentru beneficiarii locali, până la rambursarea sumelor din partea Comisiei Europene (CE). Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor (APM) Cluj avertizează că un nou eşec se întrevede, după cel din perioada 2008-2013.

„Premierul Victor Ponta spunea că ar fi bine să considerăm că sesiunea precedentă de finanţare europeană a fost un eşec asumat, dar în schimb să pregătim foarte bine următoarea. Adevărul este că noi până în iulie trebuie să ne prezentăm în faţa CE cu regionalizarea făcută, să avem pregătită toată strategia de dezvoltare a României, toate programele şi proiectele, însă acest lucru nu va fi posibil. În consecinţă, ne putem aştepta să accesăm puţin din cele 30 de miliarde de euro pe care le-am avea la dispoziţie pe cele şase mari programe de finanţare cu fonduri europene pe viitorii şapte ani, aşa cum din cele circa 20 de miliarde din sesiunea trecută am accesat 4-5 miliarde", susţine Augustin Feneşan, preşedintele APM.

El atrage atenţia că există firme clujene care au ajuns să îşi finanţeze proiectele de un an pentru că nu le-au venit banii cuveniţi de la autorităţile de management din România, iar rambursările din partea CE se fac doar după ce aceste instituţii îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de beneficiari. „60% din firmele locale angrenate în proiecte europene au ajuns să acumuleze datorii şi penalităţi către stat. Mi s-a plâns un coleg cu care avem un proiect comun că i s-a

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 9 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°