Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este Bankia mai periculoasă decât gruparea teroristă ETA?

Publicat in Bursa, miercuri 29 mai 2013 ·

Cotidianul spaniol El Confidencial scria ieri că Ministerul de Interne al Spaniei a aprobat cererea Curţii Naţionale de Justiţie privind transferarea unor poliţişti pentru escortarea judecătorilor. "Îngrijorarea judecătorilor nu a fost determinată de o posibilă revenire a grupului terorist ETA, ci de mediul turbulent cu care se confruntă sistemul judiciar, în urma proceselor de corupţie în care sunt implicate băncile de economii", se mai arată în articolul din El Confidencial.

În ultimele luni, numele cel mai vehiculat în presă a fost cel al conglomeratului bancar Bankia, rezultat în urma fuziunii, în decembrie 2010, a şapte bănci regionale de economii. La sfârşitul anului 2012, Bankia ocupa locul patru în clasamentul băncilor spaniole, cu peste 12 milioane de clienţi.

Acum o bună parte dintre aceştia, în special deponenţii, doresc să-şi recupeze banii pierduţi în urma ingineriilor financiare desfăşurate sub atenta "supraveghere" a autorităţilor, iar pentru aceasta au ieşit în stradă şi protestează în faţa tribunalelor.

Mulţi dintre ei sunt pensionari care şi-au pierdut economiile de o viaţă, în urma transferului depozitelor către acţiuni preferenţiale, la sfatul funcţionarilor băncii. Angajaţii Bankia i-au asigurat că nu există ris-curi, iar randamentele anuale pot ajunge până la 7%. Investitorii instituţionali au ales să "ignore" această oportunitate unică de câştig.

O vizită pe site-ul băncii i-a convins pe deponenţi, probabil, că, pe lângă câştigurile importante, îşi aduc contribuţia la însănătoşirea sistemului bancar spaniol. "Suntem gata să pornim din nou" este sloganul cu care au fost întâmpinaţi, în timp ce, pe lângă produsele şi serviciile oferite, banca are şi o secţiune dedicată educaţiei financiare. Multe are Bankia, mai puţin bani pentru a fi returnaţi clienţilor.

Ce s-a întâmplat? Sistemul caselor de economii din Spania,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°