Generalul Wesley Clark continuă să fie, în conversațiile aspiraționale, consilierul personal pe probleme strategice al lui Victor Ponta. În lumea reală, el e consilierul personal al gazelor de șist, logodite recent cu băiatul familiei Chevron. Mark Gittenstein, la rîndul lui, numără acum miliardele Fondului Proprietatea cu același profit cu care a numărat loviturile de stat. Noua mînă dreaptă a secretarului general al NATO, Sorin Ducaru, e fostul ambasador al României la Washington, iar Bechtel, concernul californian care asfaltează, pe bani grei, teritoriile barbarilor cuminți, își desface iar bagajele. După cum se vede, America și-a trimis emisarii noii ei bunăvoințe în toate colțurile coloniei. Coabitarea a devenit întîiul născut al rezervelor de gaz din Marea Neagră și al dorinței Departamentului de Stat de a răspîndi democrația pe glob. Luptele în munți și martiriul din pușcăriile comuniste n-au fost în zadar: uite că, pînă la urmă, americanii au venit. E o bună ocazie ca noi, irakienii Europei de Est, împleticiți în ego și lene, toropiți de dogoarea sărăciei, să ne întindem la umbra scutului din Deveselu și să mai tragem un pui de somn, de astă dată euroatlantic.
Să nu ne facem socoteli greșite: toate aceste minereuri și hidrocarburi pe care noi le iubim, dar care se vor căsători cu niște texani bogați, reprezintă cheltuieli cu istoria. Fără America, am fi privit NATO prin vitrină, ca fetița cu chibriturile. Fără NATO, am fi sunat la ușa UE doar ca să fugim atunci cînd un instalator polonez ar fi deschis. America ne-a dat un sens, o poziție, o șansă, iar noi îi dăm în schimb niște mărunțiș. Come on, e tîrgul vieții noastre!
Victor Ponta dă semne că a înțeles rentabilitatea acestui troc. Deja, se spune, el vorbește engleza fără profesorul de la Cotroceni. În ochelarii lui de tocilar a pîlpîit o viziune, iar viitoarele cablograme Wikileaks spun
