Uneori mă gândesc cum m-aș duce la război. Cu cine în dreapta și-n stânga mea, cu ce muzică în fundal. Aș încăleca un zimbru. Când mă trezesc (brusc) la realitate îmi zic, la fel ca și alții, că orașul nu merită. Cetatea care face alegeri nefericite nu merită să fie salvată. Sau trebuie să intre în colaps – ca toți dintre noi – ca să aibă apoi puterea să se ridice. Fie atunci colapsul cât mai grabnic!
Până una alta, rămânem ”în anul startării efective a marilor proiecte”. Sunt așa de mari că e greu să le vezi cu ochiul liber din postura pietonului disciplinat sau a biciclistului care urmează traseul liniilor verzi sparte-n borduri. Nici nu contează că ”marile proiecte” au adresă directă doar spre anumite entități și nu vizează colectivul in integrum. Dar sunt, și asta e cu adevărat important.
În jur văd oameni pe care nu îi mai emoționează nimic. Au ”startat” dorințe meschine și cred că atunci când le bați obrazul și le arăți greșelile ai neaparat ceva personal cu ei. Mi-e teamă că suntem fără speranță și fără de scăpare și că nici măcar Invocația nu ne mai e de vreun folos.
”Vouă, celor din hronici, pecetii şi herburi,
fiarelor nepăscătoare de ierburi,
nepăsătoare de carne de fiară, neumbrite de nour,
nearse de soare: Pajură, Bour,
cu schiptru şi tiară, -
mă rog, să vă iviţi!”
Uneori mă gândesc cum m-aș duce la război. Cu cine în dreapta și-n stânga mea, cu ce muzică în fundal. Aș încăleca un zimbru. Când mă trezesc (brusc) la realitate îmi zic, la fel ca și alții, că orașul nu merită. Cetatea care face alegeri nefericite nu merită să fie salvată. Sau trebuie să intre în colaps – ca toți dintre noi – ca să aibă apoi puterea să se ridice. Fie atunci colapsul cât mai grabnic!
Până una alta, rămânem ”în anul startării efective a marilor proiecte”. Sunt așa de mari că e greu să le vezi cu ochiul liber din pos
