De la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a preluat conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Est şi, în noua sa calitate, a participat marţi la Bucureşti, şedinţa Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2007-2013 la care au fost invitaţi toţi cei opt preşedinţi de consilii regionale din ţară.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională este organismul constituit în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională, având, printre altele, atribuţii de a analiza şi aproba strategia şi programele de dezvoltare regională.
Acest consiliu este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene din Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii având un preşedinte şi un vicepreşedinte care nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ.
Mandatul de preşedinte al acestui consiliu a fost preluat de Horia Teodorescu la sfârşitul săptămânii trecute, cu unanimitate de voturi „pentru”, de la preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Est (ADRSE), executivul Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Est, reprezintă Organismul Intermediar (O.I.) pentru Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi are scopul de a monitoriza toate proiectele din judeţele componente ale Regiunii de Dezvoltare Sud Est, respectiv Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Est este organizată potrivit Legii 151/1998 şi a funcţionat până în 2004 în baza acestei legi, iar începând cu 2005 function