Federaţia Română de Tenis (FRT) a defrişat 1,6 hectare de spaţiu verde din Parcul Operei pentru a reconstrui acolo fostul "Tenis Club Bucureşti".
Reprezentanţii FRT susţin că au avut toate avizele necesare pentru defrişare şi că pe teren erau buruieni şi arbuşti care au crescut după ce a fost demolat fostul club, în 1989.
Organizaţiile de protecţie a mediului spun însă că acolo erau copaci cu o vârstă de 20 de ani şi că terenul putea fi construit în altă parte.
George Cosac, preşedintele FRT, a declarat pentru gândul că terenul îi aparţine Federaţiei. "Acest teren a fost donat în 1920 Federaţiei Române de tenis de către fraţii Doherty. El a fost naţionalizat de comuniştii apoi. După '90, a intrat în domeniul privat al statului, nu în domeniul public. De câţiva ani, prin hotărâre de Guvern, terenul a revenit la FRT".
Cosac susţine că pe teren nu au fost copaci, ci doar arbuşti şi ierburi. "Se poate vedea că a fost descoperit stratul de zgură de la fostele terenuri", potrivit lui.
Întrebat de ce reprezentanţii de la Primăria Capitalei nu au reuşit să dea un răspuns concret în ceea ce priveşte proprietarul terenului, preşedintele FRT a spus că probabil au fost contactate "persoane neabilitate". El susţine că autorizaţia de construcţie a fost obţinută în urmă cu câteva luni.
FRT are un buget iniţial de 400.000 de euro şi doreşte să construiască nouă terenuri de tenis. Primele vor fi gata la sfârşitul acestui an, potrivit lui Cosac. El a dat asigurări că între terenuri va fi amenajat spaţiu verde şi că vor fi plantaţi copaci.
Manuela Dediu, purtător de cuvânt la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, a confirmat pentru gândul că FRT are autorizaţie, dar doar pentru reconstruirea fostei baze - terenuri şi vestiare - nu pentru hotel şi sală de sport acoperită, aşa cum s-a scris în presă. Ea nu a putut confirma în acest mo