Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii nu sunt invizibili. Părinţii fără identitate care dau naştere unor prunci nevăzuţi

Publicat in Antena 3, joi 30 mai 2013 ·

Într-o Românie cu mii de copii fără acte, sunt şi părinţi fără identitate, care dau naştere unor prunci invizibili. Reporterii au găsit un astfel de caz. Şi nu e unic.

Iată un nou episod din campania "Copiii nu sunt invizibili"

Sute de mii de copii din România sunt copii nevăzuţi. Sunt copii care nu au niciun act de identitate. Ei nu există pentru statul român, deşi trăiesc alături de noi şi sunt viitorul nostru. Antena 3 şi Observatorul vă propun să îi cunoaşteţi. Şi, împreună, să le întindem o mână.

Observator şi Antena 3 vor construi, împreună cu autorităţile locale din Giurgiu, o primă locuinţă în regim de centru de zi ridicată cu voluntari, jurnalişti, ONG-uri şi companii care oferă bunuri şi servicii gratuit, pentru un scop nobil.

Startul ridicării acestui centru de zi va fi pe 1 iunie, de ziua copilului. E un demers ambiţios, la care vor lua parte vedetele Observator şi Antena 3.

Citeşte mai multe despre: Copiii nu sunt de vanzare campanie Antena 3 copii fara acte de identitate acte de identitate

Într-o Românie cu mii de copii fără acte, sunt şi părinţi fără identitate, care dau naştere unor prunci invizibili. Reporterii au găsit un astfel de caz. Şi nu e unic.

Iată un nou episod din campania "Copiii nu sunt invizibili"

Sute de mii de copii din România sunt copii nevăzuţi. Sunt copii care nu au niciun act de identitate. Ei nu există pentru statul român, deşi trăiesc alături de noi şi sunt viitorul nostru. Antena 3 şi Observatorul vă propun să îi cunoaşteţi. Şi, împreună, să le întindem o mână.

Observator şi Antena 3 vor construi, împreună cu autorităţile locale din Giurgiu, o primă locuinţă în regim de centru de zi ridicată cu voluntari, jurnalişti, ONG-uri şi companii care oferă bunuri şi servicii gratuit,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 5 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 3 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 6 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 5 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 6 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 6 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Vremea

București
acum

lun.

6°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°