Preţurile tot mai mari la furajele clasice i-au determinat pe fermierii din SUA să găsească o alternativă ingenioasă pentru a-şi hrănii porcii. Astfel, un crescător de animale din statul Washington a început să le dea râtanilor să mănânce... marijuana.
Rezultatele acestei alternative alimentare au fost catalogate drept spectaculoase, după ce s-a constatat că necuvântătoarele care au fost hrănite, timp de patru luni, cu canabis au luat cu 9 până la 13 kilograme în plus faţă de animalele hrănite cu furaje normale. "Pur şi simplu mâncau mult mai mult", a declarat Susannah Gross, un fermier, citat de allaboutfeed.net.
Rezultatul "experimentului" este îmbucurător pentru fermieri, mai ales în condiţiile în care Washington se pregăteşte să devină cel de-al 21-lea stat american ce va legaliza consumul marijuanei în scop recreativ. Totuşi, există temeri potrivit cărora în carnea de porc ar putea să ajungă urme de THC (tetrahidrocanabinolul, substanţa activă principală din canabis - n.r.).
În Uniunea Europeană, cânepa, o plantă înrudită cu canabisul, a fost acceptată în hrana vacilor până când au fost descoperite urme de THC. Totuşi, s-a descoperit că seminţele de cânepă sunt potrivite pentru hrana animalelor.
Preţurile tot mai mari la furajele clasice i-au determinat pe fermierii din SUA să găsească o alternativă ingenioasă pentru a-şi hrănii porcii. Astfel, un crescător de animale din statul Washington a început să le dea râtanilor să mănânce... marijuana.
Rezultatele acestei alternative alimentare au fost catalogate drept spectaculoase, după ce s-a constatat că necuvântătoarele care au fost hrănite, timp de patru luni, cu canabis au luat cu 9 până la 13 kilograme în plus faţă de animalele hrănite cu furaje normale. "Pur şi simplu mâncau mult mai mult", a declarat Susannah Gross, un fermier, citat