Plecând de la vorbele poetului Nichita Stănescu „A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger”, elevi din întreaga Europă au posibilitatea să-şi facă prieteni adevăraţi prin mobilităţile organizate în cadrul proiectelor Comenius, în care Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroşani este partener în două proiecte aflate în derulare prin Colegiu şi Şcoala Gimnazială Nr. 2.Mobilităţile din ambele proiecte au avut loc luna aceasta în Estonia.
„New ways of living”. Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroşani
Proiectul „New ways of living” - realizat de instituţii de învăţământ din Cehia, Polonia, Turcia, Olanda, Estonia şi România, având ca ţară coordonatoare Cehia - îşi propune ca prin activităţile derulate să identifice elemente de noutate ale vieţii cotidiene în comparaţie cu obiceiuri şi tradiţii specific ale ţărilor participante. În acelaşi timp, legăturile de prietenie dintre participanţi reprezintă o nouă cale de a trăi într-o Europă a tuturor, în care diferenţele culturale şi istorice sunt înlocuite de obiceiuri noi, comune tinerilor de azi.
În perioada 6–12 mai 2013, 4 elevi ai liceului nostru, însoţiţi de profesoarele Atena Vlăduceanu – coordonatoarea proiectului – şi Mihaela Manolea, s-au deplasat în Estonia pentru cea de-a treia mobilitate din proiect. Acţiunea s-a desfăşurat în localitatea Polva, la Colegiul PŎLVA ŰHISGŰMNAASIUM. La întâlnire au participat echipe din 9 ţări: Germania, Spania, Italia, Slovacia, Cehia, Estonia, Polonia, Turcia şi România, reprezentată prin echipa şcolii noastre.
Au fost iniţiate activităţi de cunoaştere şi comunicare între tinerii participanţi, de colaborare şi interrelaţionare pentru realizarea sarcinilor primite prin activităţile propuse în proiect. Au participat la ore în şcoală, la experimente şi simulări realizate în laboratoarele performante ale liceului.
Prin activit