Stabilita in New York de mai bine de un deceniu, Saviana Stanescu este unul dintre cei mai apreciati dramaturgi romani pe scenele din America. New York Times scria, in anul 2008, ca romanca a creat "o incantatoare piesa de teatru, un imn de bucurie cantat orasului New York".
Iubeste Bucurestiul la fel de mult ca New York-ul, marturiseste scriitoarea pentru Ziare.com, si s-ar intoare in tara daca ar avea posibilitatea sa faca aici lucrurile pe care le face in State.
Drumul spre 'marele mar'
A plecat in SUA in 2001, cu o bursa Fulbright la New York University, apoi NYU i-a oferit posibilitatea sa aprofundeze si Dramatic Writing.
"Am venit in NY ca sa ma perfectionez. Sunt o perfectionista si ma duc acolo unde pot invata ceva, unde pot progresa. In aceeasi vara, obtinusem si o rezidenta la Royal Court Theatre in Londra, la care a trebuit sa renunt pentru a pleca in America. Si acum regret ca nu am mers la Royal Court, un teatru prestigios, cu care mi-ar fi placut sa lucrez.
I-am contactat cativa ani mai tarziu, pe ideea ca as vrea sa merg la rezidenta, dar mi-au spus ca era pentru dramaturgi incepatori, iar eu eram acum o profesionista cu piese jucate la New York.
Citeste si Romania ma dezamageste constant - Povestea unui game designer care a reusit in UK
Imi plac atat de mult inceputurile, momentele acelea pline de speranta, cand vrei sa inveti ceva, sa progresezi, sa ajungi cunoscut. Cred ca intr-un fel sunt si o studenta perpetua", spune, cu umor, romanca.
Experienta emigratiei
A ajuns la NY pe 23 august 2001, iar pe 11 septembrie au fost atentatele de la WTC.
"Eram pentru prima data in SUA si acel an a fost marcat de solidaritatea dintre new yorkezi (...) Incet, incet, am inceput sa ma adaptez si sa imi placa, sa fiu practic dependenta de aceasta ener