Protestul apărătorilor pădurii nu ar fi trebuit să degenereze în altercaţii, huiduieli şi îmbrînceli...
Revin la subiectul de ieri şi anume la confruntarea pentru o pădure dintre locuitorii satului Soticeni şi cîţiva agenţi economici. Ziceam ieri că asistăm la o ofensivă mare asupra spaţiilor verzi, vorbeam ieri despre poftele constructorilor tranziţiei şi spuneam că sătenii au suficiente motive să se teamă că pădurea lor ar putea să fie hăcuită.
Există însă şi reversul problemei care nu e mai puţin important. Mă gîndesc că protestul apărătorilor pădurii nu ar fi trebuit să degenereze în altercaţii, huiduieli şi îmbrînceli, şi nici şoseaua pe care circulau oameni nevinovaţi nu trebuia să fie blocată. Uitîndu-mă la protestatarii prea înrăiţi, mi-a trecut prin minte iată ce…
Fireşte, oamenii trebuie să fie vigilenţi şi să apere spaţiile verzi. Numai că şi apărătorii spaţiilor verzi trebuie să aibă discernămînt, răbdare şi luciditate. Chestia e că un centru de agrement la liziera pădurii nu e în principiu un lucru înfiorător, dacă pădurea din preajmă nu e distrusă, dacă ea devine chiar mai îngrijită, dacă se dezvoltă turismul, dacă apar nişte locuri de muncă şi vin nişte bani în ţară.
Există doar, în alte părţi, suficiente cabane şi restaurante pitite în creierii munţilor sau în mijlocul pădurilor, şi natura nu are de suferit prea mult din cauza asta. Totul depinde de corectitudinea şi bunul-simţ ale proprietarilor, dar şi de controlul autorităţilor. Ei bine, la noi frica apărătorilor spaţiilor verzi e întrucîtva justificată, pentru că autorităţile împart cu duiumul autorizaţii unor constructori dubioşi. Însă ea nu trebuie să se transforme într-o obsesie incurabilă.
Revenind la conflictul de la Soticeni, eu aş remarca acum o scăpare a autorităţilor şi a şefilor de la Moldsilva. Sosi
