Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA: Un tren care transporta substanţe chimice a deraiat şi a EXPLODAT - VIDEO

Publicat in Mediafax, miercuri 29 mai 2013 ·

Un tren care transporta substanţe chimice a lovit, marţi, un camion la periferia oraşului Baltimore, pe coasta de est a Statelor Unite, provocând rănirea gravă a şoferului şi o explozie gigantică, resimţită pe o rază de câţiva kilometri.

Şeful pompierilor din comitatul Baltimore, John Hohman, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că produsele chimice care ard nu sunt toxice, în timp ce o imensă coloană de fum negru şi alb continua să se ridice din carcasele vagoanelor. Autorităţile le-au cerut locuitorilor să evacueze zona.

Din cele 45 de vagoane, cel puţin 12 au deraiat, iar unul dintre ele "conţine un produs clasificat de Departamentul Transporturilor drept substanţă periculoasă", a anunţat compania feroviară CSX într-un comunicat, dar acest vagon nu a luat foc, potrivit pompierului citat. "Este vorba despre clorat de sodiu, un oxidant folosit într-o varietate de procese industriale", a precizat CSX.

Restul vagoanelor transportau alte produse, între care lemn şi hârtie.

În jurul orei locale 14.00 (21.00 ora României), un camion pubelă a intrat în coliziune cu trenul pe o cale ferată situată într-o zonă industrială.

Şoferul camionului a fost spitalizat în stare gravă, au anunţat serviciile de intervenţie din Baltimore. Cei doi angajaţi aflaţi la bordul trenului nu au fost răniţi grav, potrivit CSX.

Circumstanţele acestei coliziuni, ale deraierii şi exploziei rămân confuze, dar şeful pompierilor a explicat că locul exploziei se află la câteva sute de metri de cel al deraierii. Patru clădiri din vecinătate au fost avariate de suflul exploziei.

Înregistrările video realizate de amatori la distanţă şi publicate pe YouTube arată un incendiu urmat de o explozie gigantică şi o bulă de foc, într-un vacarm asurzitor.

"Suflul m-a lovit peste faţă, era incedibil", a povestit prin telefon John Perrigan, angajat la un

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°