Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen, trei ani de când sunt la Constanţa Mai ştiţi cum se traduc din chineză numele celor trei delfini?

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 29 mai 2013 ·

Acum exact trei ani, la Delfinariul din Constanţa au fost aduşi trei delfini, care au fost botezaţi Ni-NI, Pei-Pei şi Chen-Chen. De atunci, publicul, în special copiii, i-au îndrăgit atât de mult, încât reprezentaţiile celor trei mamifere nu duc lipsă de spectatori.

Dar mai ţine minte cineva ce semnifică numele celor trei delfini? La momentul când cei trei delfini au ajuns în Constanţa, fostul Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Wang Tieshan a explicat, pentru ZIUA de Constanţa, că în limba română Ni-Ni înseamnă fetiţă, Pei-Pei - bebeluş, iar Chen-Chen - răsărit de soare. Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen au fost „cazaţi" la Delfinariu în 2010, fiind transportaţi în bazinul neacoperit cu ajutorul unei macarale.

Masculul Pei-Pei a fost primul dintre cei trei delfini aduşi din China care a intrat în bazinul Delfinariului constănţean, făcând imediat primul spectacol, încercând să se obişnuiască cu noul lui cămin. Delfinii au fost transportaţi în condiţii speciale cu avionul, până pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, iar apoi cu câte un tir până la Delfinariul din Constanţa. Cele trei vedete au fost aduse de la Beijing Aquarium, pentru care Consiliul Judeţean Constanţa a plătit 360.000 de euro, iar pentru transport, 200.000 de euro. Reamintim că în iulie 2009, cel mai longeviv mamifer al Delfinariului din Constanţa, delfinul Mark a decedat. Acum exact trei ani, la Delfinariul din Constanţa au fost aduşi trei delfini, care au fost botezaţi Ni-NI, Pei-Pei şi Chen-Chen. De atunci, publicul, în special copiii, i-au îndrăgit atât de mult, încât reprezentaţiile celor trei mamifere nu duc lipsă de spectatori.

Dar mai ţine minte cineva ce semnifică numele celor trei delfini? La momentul când cei trei delfini au ajuns în Constanţa, fostul Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Wang Tieshan a explicat, p

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°