Senatorul liberal Octavian Motoc a participat, în perioada 20 – 25 mai, la o Conferinţă parlamentară itinerantă, privind „Strategia Dunării”, între Passau (Germania) şi Belgrad (Serbia). Evenimentul s-a desfăşurat sub patronajul preşedintelui Parlamentului European, Martin Schultz, şi a fost organizat de Centrul de Competenţă din Regiunea Dunării. Pe lângă parlamentarul tulcean, din partea Senatului României au mai fost desemnaţi să participe Dănuţ Cristian Mihai (Partidul Conservator), ambii reprezentând Comisia de Afaceri Europene, şi Marius Bălu (Partidul Democrat Liberal), membru al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital.
Conferinţa a avut loc pe o navă de croazieră („RIVER ART”, sub pavilion elveţian), pe întregul parcurs al acesteia urcând la bord peste 100 de parlamentari din parlamentele naţionale ale ţărilor riverane Dunării, parlamentari europeni, reprezentanţi ai guvernelor pe domenii specifice ale Strategiei Dunării, primari ai oraşelor din traseu, ambasadori, jurnalişti, oameni de stiinţă, arhitecţi, reprezentanţi ai unor institute şi ONG-uri relevante în domeniul turismului. Au fost vizitate Parlamentele din Austria, Slovacia, Ungaria şi Serbia, ocazie cu care delegatiile au fost primite de Barbara Prammer, preşedinte al Parlamentului Austriei, Jan Figel, vicepreşedinte al Parlamentului slovac (fost comisar european), Istvan Jakob, vicepreşedinte al Adunării Naţionale din Ungaria, şi Nebojsa Stefanovic, preşedinte al Parlamentului din Serbia.
La finalul Conferinţei, a fost formulată, cu o importantă contribuţie a părţii române, şi semnată de către participanţi, o rezoluţie care afirmă angajamentul parlamentarilor prezenţi pentru susţinerea pe toate planurile a Strategiei Dunării, ca instrument de creştere a gradului de prosperitate a cetăţenilor din zona danubiană. Reprezent