Mărturisesc că m-am numărat printre sceptici, când, în toamna lui 2006, ministrul de atunci al sănătăţii a prezentat amplul program şi noua cuponiadă prin care voia să evalueze sănătatea românilor. Senzaţia, cum am şi scris la acea vreme, a fost de „proiect realizat în grabă, parcă doar pentru a cheltui un buget neaşteptat de mare“ (un miliard de lei). Dar, trebuie să adaug, sunt în continuare convins că doar o bună cunoaştere a realităţii poate fundamenta politicile de sănătate. Din păcate, Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară (PNESSP) nu ne-a adus mai aproape de acel „moment zero“, în care construcţia unui sistem de sănătate bazată pe păreri să fie înlocuită de decizia politică şi economică fundamen­tată ştiinţific. Dar să vedem unde a dat greş PNESSP. Scopurile legiferate au fost următoarele: 1. cunoaş­terea ponderii în populaţie a factorilor determinanţi pentru bolile cu impact major asupra stării de sănătate, diag­nosticul precoce şi monitorizarea acestora; 2. îmbună­tăţirea stării de sănătate a populaţiei prin prevenirea, controlul şi monitorizarea bolilor cu impact major asupra sănătăţii; 3. îmbunătăţirea calităţii vieţii şi prelungirea duratei medii de viaţă pentru alinierea la standardele UE (sic); 4. îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate a întregii populaţii a României. Dincolo de formulările repetitive şi stângace-şcolăreşti, scopurile citate sunt suficient de vagi pentru a nu fi uşor cuantificate/evaluate. Din perspectiva fondurilor structurale europene, de pildă, un astfel de program nu ar putea primi finanţare deoarece nu este corect întocmit. Să vedem însă cât de aproape suntem astăzi de scopurile pe care legea le-a statuat pentru PNESSP. 1. „[PNESSP] Nu a fost nicio clipă un program statistic.“ Declaraţia îi aparţine ministrului sănătăţii – de atunci şi de acum –