Salariile directorilor din companiile de stat nu vor depăşi de şase ori salariul mediu din industrie. Anunţul a fost făcut de către Victor Ponta, în şedinţa de Guvern de miercuri.
“Văd salarii de 8.000 de euro, de 11.000… Cei mai amărâţi au 6.000. Vom limita posibilitatea veniturilor celor din conducerea executivă la de şase ori media salariului mediu brut lunar din ramura respectivă”, a anunţat Victor Ponta.
Potrivit premierului, directorii din companiile de stat vor avea, astfel, salariile înjumătăţite. Spre exemplu, directorul general al Nuclearelectrica ar urma să încaseze maximum 5.000 de euro pe lună, faţă de 10.000 la cât ridică în prezent.
Limitarea va fi pusă în practică prin ordonanţă de urgenţă. Respectivul proiect va fi conceput după modelul polonez şi va fi redactat cât mai repede cu putinţă.
Înainte de a anunţa această ordonanţă, premierul a făcut referire la salariile directorilor din Nuclearelectrica.
“Am văzut şi eu companii de stat la care punem manageri privaţi. Nu ştiu de ce suntem miniştri şi nu lucrăm la Nuclearelectrica, că cel mai mic venit este de 484.000 lei pe an”, a spus Ponta, enumerând salariile pregătite pentru directorii din Nuclearelectrica.