Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi oameni furioşi

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 29 mai 2013 ·

Când întrebam, retoric, în titlul unui editorial anterior, dacă se poate mai rău pentru Benfica, nici nu mă gândeam la finala cupei din Portugalia. Când s-a pierdut obiectivul major al sezonului, titlul de campioană, în minutele de prelungire ale derbiului cu Porto, când s-a pierdut aşijderea un obiectiv de conjunctură, dar nu mai puţin important, Liga Europa, devenea clar că Guimaraes urma să fie victimă sigură în finala Cupei Portugaliei. Dar nu. „Adepţii” lui Jesus au condus până spre final, când Guimaraes a întors rezultatul în câteva minute. Însă, peste ani, sezonul acesta va avea farmecul lui aparte pentru suporterii Benficăi.

Am şi o codiţă despre finala Ligii Campionilor, de care mi-a amintit colegul de rubrică, odată cu subiectul Oltchim. Am văzut cu toţii reacţiile lui Goetze la ceea ce se întâmpla pe teren şi nu se poate spune că ne-au surprins. În definitiv, dacă ar fi fost apt de joc, s-ar fi echipat în galben, nu în roşu. O curiozitate aş fi avut, totuşi: oare ar fi fost la fel de emotiv ca Bulatovic, cu Gyor?

Avem şi doi antrenori furioşi. Nu, nu-l includ printre ei pe Reghecampf, care nu se poate bucura de un titlu absolut meritat dacă nu îl înjură ca la uşa cortului pe arbitrul meciului de la Severin, pentru simplul fapt că acesta şi-a permis să fluiere finalul pe atacul Stelei! Sper să nu fi repetat figura şi cu Braşovul... Cei doi antrenori la care mă refer sunt pribegi, unul la ruşi, altul într-o ţară de jos. Dan Petrescu şi-a stricat sezonul în ultimele două meciuri, mâncând bătaie de la ultima clasată şi remizând cu altă codaşă (o echipă cu nume de maşină mortuară...). Cu toate acestea, lucrurile bune nu s-au volatilizat, aşa că Bursucul va continua la Dinamo Moscova, ambiţiile fiind acum mai mari. În schimb, Mircea Rednic şi-a atins pe rând obiectivele cu Standard, mai întâi un loc în play-off, apoi un loc în Europa. Dar iată că

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 10 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°