Al treilea sezon al showului muzical revine în toamnă la Antena 1. Românii talentaţi mai au câteva zile la dispoziţie pentru a se înscrie pe site-ul www.xfactor.a1.ro, după care vor începe audiţiile în Craiova, Arad, Cluj Napoca, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti.
Cei care doresc să se afirme la nivel naţional şi să intre în cursa pentru cei 200.000 de euro se pot înscrie pe site-ul oficial al emisiunii, www.xfactor.a1.ro. După efectuarea acestor formalităţi, caravana „X Factor“ va porni în ţară, prima oprire fiind la Craiova, pe 2 iunie, unde finalista de anul trecut, Ioana Anuţa, se va întâlni cu oltenii de la ora 9.00, la Universitatea Craiova.
De acolo, caravana va continua drumul la Hotel Parc (5 iunie), în Cluj Napoca (8 iunie), Iaşi (11 iunie), Constanţa (14 iunie) şi Bucureşti (17 iunie).
În 2011, Antena 1 a adus în România „X Factor“, showul care a devenit un fenomen nu doar în Marea Britanie, ţara de origine, ci în toate statele în care a fost produs şi difuzat. Primul câştigător la nivel naţional a fost Andrei Leonte, iar al doilea, Tudor Turcu, amândoi fiind elevii Crinei Mardare, profesoara care şi-a înfiinţat şi o şcoală de muzică. Cei doi câştigători s-au remarcat anul acesta în cadrul competiţiei Eurovision.