Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Tadici, înaintea dublei cu Slovacia: “Sper să rezolvăm ecuaţia calificării încă din Slovacia”

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 29 mai 2013 ·

Naţionala feminină de handbal a România se pregăteşte intens la Oradea, pentru “dubla” cu Slovacia, din preliminariile Campionatului Mondial de handbal, programat în perioada 7 – 22 decembrie, în Serbia. Selecţionerul Gheorghe Tadici ne-a dezvăluit că “tricolorele” se pregătesc intens, iar pe lângă antrenamentele fizice şi tehnico-tactice, au loc şi şedinţe teoretice, cu vizionări şi analize a unor antrenamente şi jocuri amicale. “Sunt foarte mulţumit de modul în care se pregătesc fetele şi de atmosfera care este la lotul naţional. În primul rând este linişte, având în vedere că jucătoarele responsabile cu destabilizarea echipei naţionale nu au mai fost convocate”, a declarat Gheorghe Tadici.

Selecţionerul s-a arătat optimist înaintea celor două jocuri cu Slovacia. “Suntem optimişti înaintea dublei cu Slovacia, chiar dacă adversara va lupta din răsputeri pentru un loc la Mondiale. Slovacia are un mic avantaj faţă de noi, având în vedere că au 15 zile în plus de pregătire şi cinci jocuri amicale. Va fi o dublă grea, însă ne ducem în Slovacia să facem un joc bun şi dacă se poate chiar să rezolvăm din primul meci ecuaţia calificării. Sunt absenţe importante atât în lotul nostru, cât şi în lotul Slovaciei, însă am încredere că fetele care vor intra vor da totul pe teren pentru a obţine calificarea”, a mai spus antrenorul echipei naţionale.

Din lotul României au fost învoite pentru câteva zile portarul Denisa Dedu (ASC Corona Braşov) şi Gabriela Perianu (HC Dunărea Brăila), pentru a susţine examenul de Bacalaureat.

Gheorghe Tadici dispune de 19 jucătoare cu care va aborda şi “dubla” cu Slovacia, printre ele aflându-se şi trei handbaliste de la HC Zalău: Crina Pintea, Roxana Varga şi Ana Maria Tănăsie.

Partida tur cu Slovacia este programată sâmbătă, 1 iunie, în Slovacia, iar meciul retur în 8 iunie, în Sala Sporturilor “Antonio Alexe” din Orade

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezență la vot de peste 50% în Harghita

Informația Harghitei acum 16 minute
Peste 50% dintre cetățenii înscriși pe listele cu alegători s-au prezentat la secțiile de votare organizate în Harghita cu prilejul alegerilor locale și europarlamentare. Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central după ora 22:00, pr

UPDATE - Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 21 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum 41 minute
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 5 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°