V-aţi gândit ce cadou îi veţi face micuţului dumneavoastră de 1 Iunie? Sfatul nostru este să nu vă îndreptaţi căutările spre anumite magazine, care nu respectă normele legale
Un control al comisarilor de la Protecţia Consumatorului a scos la iveală nereguli în prezentarea jucăriilor pentru cei mici, cu numai câteva zile înainte de Ziua Copilului. La centrul comercial Brintex, inspectorii au găsit jucării care nu aveau precizat în limba română faptul că sunt destinate copiilor mai mari de 3 ani. Poate pentru unii dintre părinţi acest lucru este lipsit de importanţă, dar ce se ascunde în spatele acestei recomandări? Copiii mai mici de 3 ani obişnuiesc să ducă frecvent la gură jucăriile, iar, dacă acestea conţin anumite produse chimice periculoase, atunci jucăriile sunt contraindicate micuţilor. Chiar dacă pe produse era inscripţionat în limba engleză că sunt destinate copiilor mai mari de 3 ani, nu toţi părinţii români cunosc această limbă. „Încă există produse care nu au certificat de conformitate sau altele pe care nu se specifică în limba română că sunt destinate copiilor mai mari de 3 ani. Toate produsele neconforme au fost retrase, în vederea distrugerii”, a precizat Sorin Susanu, director regional al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor. Din păcate, puţini părinţi cunosc pericolele la care îşi expun copiii atunci când cumpără o jucărie care nu este conformă. „Îl las pe cel mic să aleagă”, spune, poate, cel mai inconştient dintre taţi. „Ştiu că se poate rupe o bucăţică din jucărie, iar fetiţa mea, cum este mică, să o bage-n guriţă, să o ducă la ochi, însă nu m-am gândit să mă uit pe etichetă dacă scrie aşa ceva”, spune o mămică mai atentă la jucării, însă nu şi la etichete.
De la Brintex, inspectorii s-au mutat în zona galeriilor „Orizont 3000”, unde au controlat mai multe magazine de jucării. Din fericire, toate acestea resp