Structural analizând, poza este una de excepție deoarece are meritul de a fi surprins, în esență, arhetipul senectuții ancestrale. Aduce în prim plan omul în vârstă.

Se subînțelege din sinteza elementelor constitutive/trăsături, riduri, fermitatea privirii, arcuirea gurii etc./ că avem de-a face cu ”personajul-cheie” - înțelept, moral, harnic și altruist - al întregii noastre ”spițe” nu numai de aici, dar în egală măsură, de oriunde altundeva, păstrând firește proporțiile și specificul zonei. Genialitatea artistului fotograf rezidă în faptul că l-a descoperit pe acest străbun „universal”. Apoi a simțit, a știut , dincolo de detaliile tehnice, exact în „ secunda de aur”, să declanșeze aparatul de fotografiat. Rezultatul? Un portret unic, tulburător prin nebănuitele sale trimiteri la originile odiseei noastre existențiale. Bătrânul din imagine exprimă parcă o eternitate de amărăciuni cauzate de tribulațiile vieții. O face însă cu demnitate și dârzenie. E deplin stăpân pe propriu-i destin. Își permite chiar o schiță de zâmbet de persiflare a întâmplărilor trăite și/sau de autopersiflare. Lăsați-vă purtați de apele adânci din privirea ochilor săi și veți începe, încetul cu încetul, înțelegând să vă înțelegeți... rostul.

Fundamental discutând, instantaneul se autodefinește prin evidența conținutului. E ca o carte de identitate pe care nu ai cum să o negi. Am reprivit fotografia ca aparținându-mi, aparținându-i și ...am avut un șoc.

„ E Bunicul Stelică – mi-am zis pe dată, de parcă cineva îmi luase un văl de pe ochi. Așa arăta, exact așa, când venea seara, obosit, de la câmp. Mi-e una din cele mai dragi amintiri. Este Bunicul meu de la Daneș, de lângă Sighișoara, de pe Valea Crișului, din neamul americanilor, adică ai celor ce fuseseră la lucru în America. De prin 1850, părinții lor participaseră deja la construcția vestitei căi ferate transamericane.