IAȘI. Trei tineri au fost pedepsiți după ce fuseseră acuzați de trafic de droguri.
Tribunalul Iași l-a condamnat pe Samir Tănase la doi ani de închisoare, cu suspendare, în timp ce Dan Tăbăran a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, tot cu suspendare. În același dosar, Marius Cosmin Onicioiu a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare. În ceea ce îl privește pe al patrulea acuzat, judecătorii au dispus disjungerea cauzei față de Romeo Făgurel.
Conform procurorilor, capul rețelei ar fi fost Samir Tănase (23 de ani, din Tecuci). Începând din octombrie 2012, colaboratori și investigatori sub acoperire au cumpărat de la el canabis. Oamenii legii au susținut că, în februarie, ca să mai facă rost de marfă, Samir a apelat la Onicioiu (23 de ani). Acesta a sunat un amic din Piatra Neamț, care i-ar fi oferit zece grame de canabis, în schimbul a 300 de lei. Onicioiu a ridicat drogurile de sub o piatră, lângă un podeț din satul Bâtca. Numai că, la întoarcerea în Iași, a fost luat pe sus de polițiști.
Potrivit procurorilor, atunci, Samir a cerut ajutorul basarabeanului Romeo Făgurel (22 de ani), „despre care știa că se ocupa cu traficul de hașiș în Campusul Tudor Vladimirescu, și s-a hotărât să-și extindă sfera ofertei și prin vânzarea de hașiș“. Făgurel a luat legătura cu Dan Tăbăran (22 de ani, din Chișinău), pentru a găsi un furnizor „cu prețuri promoționale“. În cele din urmă, tinerii au fost prinși de anchetatori.
IAȘI. Trei tineri au fost pedepsiți după ce fuseseră acuzați de trafic de droguri.
Tribunalul Iași l-a condamnat pe Samir Tănase la doi ani de închisoare, cu suspendare, în timp ce Dan Tăbăran a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, tot cu suspendare. În același dosar, Marius Cosmin Onicioiu a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare. În ceea ce îl privește pe al patrulea acuzat, judecătorii au dis