Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razie matinală în C3. Primăria începe curăţenia în blocul de locuinţe sociale

Publicat in Salajeanul, joi 30 mai 2013 ·

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, însoţiţi de agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj şi al Poliţiei Locale Zalău, au făcut, ieri dimineaţă, un control neanunţat în blocul de locuinţe sociale C3.

Controlul vine după ce reprezentanţii municipalităţii au fost sesizaţi că în blocul situat în imediata vecinătate a unei policlinici private şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău s-au aciuat mai multe persoane suspecte, care nu ar avea dreptul să locuiască acolo. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii primăriei, controlul de ieri dimineaţă a confirmat veridicitatea faptelor sesizate. Mai exact, într-un apartament din bloc au fost găsite patru persoane care locuiau acolo ilegal de ceva vreme, lăsaţi, probabil, de titularul contractului, care nu mai folosea acel apartament. Niciunul dintre cei patru nu sunt zălăuani, doi fiind din localitatea Halmeu, judeţul Satu Mare, unul din municipiul Satu Mare, iar cel de-al patrulea, dintr-o localitate din judeţul Constanţa.

Mai mult, reprezentanţii DASC şi poliţiştii au găsit şi un al cincilea locatar clandestin în blocul de locuinţe sociale, acesta stabilindu-şi domiciliul tocmai în toaleta comună aflată la unul dintre etajele imobilului. Pe lângă faptul că acesta nu avea dreptul să stea acolo, prezenţa lui făcea ca locatarii cu acte în regulă să nu poată folosi toaleta.

Celor cinci le-a fost dat termen până vineri pentru a-şi lua lucrurile de acolo şi pentru a evacua spaţiile ocupate ilegal.

„Suntem în perioada de evaluare a tot ce înseamnă locuinţe sociale, pentru că dorim reactualizarea datelor celor care beneficiază de ele şi a celor care au depus solicitări în acest sens. Ca atare, Consiliul Local a adoptat HCL privind nominalizarea comisiei şi criteriile de repartizare a locuinţelor sociale. Pentru că

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 27 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 3 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare

HotNews acum 3 ore
Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare SN Nuclearelectrica SA a anunțat că miercuri a avut loc o degajare de fum, fara flacara, intr-o camera a Pavilionului Administrativ

Ministrul Finanțelor trimite Corpul de Control la Vama Constanța, după ce presa a scris despre blocajele și întârzierile nejustificate de acolo

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor ia act cu maximă seriozitate asupra informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vama Constanța, precum și de acuzațiile aduse unor fu

SuperLiga: S-a stabilit programul sezonului regulat 2025-2026. Campioana FCSB începe acasă, cu Hermannstadt

HotNews acum o ora
Calendarul competiţional pentru noua ediţie a SuperLigii României, sezonul 2025-2026, s-a stabilit miercuri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la sediul LPF. Campioana FCSB va începe sezonul acasă cu Hermannstadt. În etapa a doua are loc con

Ilie Bolojan a discutat cu Fitch despre măsurile care pot îmbunătăți indicatorii financiari

Adevarul acum 44 minute
Premierul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României.

Alerte cod portocaliu și galben de caniculă pentru mare parte din țară, inclusiv la București. Temperaturi de 40 de grade și noapte tropicală

HotNews acum 7 ore
Cea mai mare parte a ţării se află miercuri sub atenţionare cod galben de caniculă emisă de ANM, valabilă până mâine dimineață, la ora 10.00. De joi dimineaţă intră în vigoare noi avertizări de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 40 de grade.

Premierul Ilie Bolojan: „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasada SUA”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a avut o întâlnire productivă cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasa

Iranul recunoaște că instalațiile sale nucleare au fost „grav avariate” în urma bombardamentului SUA

HotNews acum 2 ore
Iranul, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, spune că loviturile americane din weekend au provocat daune semnificative instalațiilor sale nucleare, transmite Al Jazeera, citată de Reuters. „Instalațiile noast

„De la avion de linie la navetă spațială”. Proprietarul Lidl și Kaufland preia 70% din lanțul românesc de supermarketuri La Cocoș

HotNews acum 27 minute
Grupul german Schwarz, care deține lanțurile de hypermarketuri Lidl și Kaufland, intenționează să cumpere majoritar firma românească La Cocoș, potrivit unui comunicat oficial transmis, miercuri, de cumpărător, publicației StartupCafe. Citește mai de

Vremea

București
acum

35°
mie.

18°/35°
joi

20°/38°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/26°
Iasi
acum

32°
mie.

16°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/33°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

18°/31°
joi

22°/31°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

35°
mie.

17°/35°
joi

18°/38°
vin.

19°/33°
sâm.

20°/30°