Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află vineri dacă vor fi disponibilizați

Publicat in Pandurul, joi 30 mai 2013 ·

Poşta Română va disponibiliza, începând cu luna iulie, un număr total de 4.458 salariaţi, reprezentând 14% din numărul actual al angajaţilor companiei, conform unui document discutat în şedinţa de marţi a Guvernului şi obţinut de Mediafax.

Zeci sau chiar sute de poștaşi din Gorj riscă să rămână fără un loc de muncă. Vineri se va ști exact câți angajați ai Poștei Române Gorj vor pleca acasă și câți vor rămâne în continuare la serviciu. În acest moment se știe faptul că sunt vizați pentru disponibilizare aproximativ 4.000 de angajați din toată țară, susţine liderul de sindicat Mircea Bliduţ. „Noi am fost marți la București la o întâlnire la care au participat reprezentanți din toată țara. Se vor stabilii criterii după care vor fi disponibilizate persoanele. În aceste zile se poartă discuții între reprezentanții Companiei și reprezentanții sindicatelor. În special vor pleca oamenii care sunt în prag de pensionare. Există posibilitatea ca din patru ghișee la un oficiu poștal să funcționeze numai două, iar asta ar însemna aglomerație și nervi de parte clienților poștei. Mai mult decât atât, s-ar putea desființa mai multe oficii poștale. Vineri se va ști exact câți oameni din Gorj vor pleca acasă”, a declarat liderul de sindicat Mircea Bliduț. La nivelul județului Gorj sunt angajate în prezent aproximativ 500 de persoane. În prezent, Poşta are la nivel naţional 32.000 de salariaţi care îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 5.600 de unităţi poştale.

Poşta Română va disponibiliza, începând cu luna iulie, un număr total de 4.458 salariaţi, reprezentând 14% din numărul actual al angajaţilor companiei, conform unui document discutat în şedinţa de marţi a Guvernului şi obţinut de Mediafax.

Zeci sau chiar sute de poștaşi din Gorj riscă să rămână fără un loc de muncă. Vineri se va ști exact câți angajați ai Poștei Române Gorj vor pleca acasă și câți vor răm

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 57 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum o ora
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 42 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°