Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii pe podiumul Ateneului

Publicat in Viata Medicala, miercuri 29 mai 2013 ·

De fiecare dată când se anunţă un concert al Orchestrei Române de Tineret, melomanii aşteaptă cu nerăbdare să revină în sală pentru a se bucura de un regal muzical, în care programul ales şi mai ales interpretarea conferită unor pagini adesea deosebit de solicitante constituie „ingredientele“ unei seri de neuitat. Creatorul şi sufletul acestui excepţional proiect – violoncelistul Marin Cazacu – a făcut, de această dată, încă un pas în afirmarea internaţională a ansamblului, organizând, pentru prima oară în România, conferinţa anuală a Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret, participanţii oaspeţi convingându-se apoi „pe viu“ de calitatea minunii care, de şase ani, ne încântă şi ne uimeşte – pentru că ORT devine mereu mai performantă, iar prospeţimea sunetului, implicarea şi plăcerea cu care cântă instrumentiştii, capacitatea de a se omogeniza şi de a se plia pe cerinţele dirijorale se regăsesc permanent ca o „carte de vizită“ parcă tot mai strălucitoare. Şi de această dată sub bagheta lui Cristian Mandeal, maestru care a lucrat cu tinerii încă din momentul „naşterii“ orchestrei, ni s-a oferit un program care, sub genericul „Romeo şi Julieta“, a alăturat opusuri celebre şi foarte pretenţioase din punct de vedere interpretativ – Uvertura-fantezie de Ceaikovski, arii şi un duet din opera omonimă de Gounod şi Suita din baletul de Prokofiev. De la primele şi până la ultimele acorduri, am ascultat fascinaţi aceste lucrări în care bogăţia coloristică, expresivitatea aparte, maturitatea şi siguranţa abordării, frazarea impecabilă şi gradarea acumulărilor sau planurile contrastante au conturat o atmosferă şi o emoţie ce „plutea“ deasupra noastră, purtându-ne în lumea de poveste, de suferinţă, visare şi apoteoză imaginată cândva de Shakespeare şi transpusă pe portativ de creatori geniali. Vorbind despre o asemenea stare de graţie, ar fi banal să mă

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 58 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 37 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 31 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°