Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul insolvenţelor va creşte anul acesta, în România, cu circa 10%

Publicat in Capital, miercuri 29 mai 2013 ·

Numărul insolvenţelor se va majora anul acesta, în România, cu circa 10%, din cauza creşterii consumului intern cu aproximativ 1,2%, conform unui studiu realizat de Coface.

Anul trecut, a fost deschisă procedura de insolvenţă pentru 23.665 de companii, cu 10% mai multe decât în 2011. 'Sustenabilitatea companiilor a fost erodată din cauza efectelor crizei financiare din ultimii trei ani, a constrângerilor ridicate de finanţare şi a deteriorării disciplinei de plată la nivelul întregii economii. Prin urmare, companiile prezintă un grad de vulnerabilitate mai ridicat din punctul de vedere al expunerii la socurile interne sau externe şi al presiunii pentru creşterea lichidităţilor', se arată în studiul Coface. Impactul crizei economice a fost puternic resimţit în ţările din Europa Centrală. Numărul insolvenţelor s-a majorat cu 3,5% în 2012, iar principalele responsabile pentru această involuţie au fost Bulgaria şi Croaţia, ambele prezentând o creştere dramatică anul trecut.

Singurele evoluţii pozitive au fost înregistrate de Estonia şi Letonia, deşi întreaga regiune a fost caracterizată de o tendinţă ascendentă în ultimii ani din punctul de vedere al companiilor insolvente. Comparativ cu 2009 (anul de criză, după prăbuşirea Lehman Brothers Holdings), în 2012 insolvenţele au crescut cu 38,7%.

Potrivit studiului Coface, cel mai afectat sector în 2012 a fost cel al construcţiilor. Companiile au avut de suferit din cauza programelor de austeritate şi a lipsei investiţiilor în locuinţele private. Cu probleme similare s-au confruntat şi industria manufacturieră, comerţul cu amănuntul şi comerţul cu ridicata şi distribuţie. Acesta din urma experimentează efectele negative ale ratelor ridicate ale şomajului şi scăderea cheltuielilor gospodăriilor.

La polul opus, telecomunicaţiile, educaţia şi sănătatea au fost cele mai puţin

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caraş-Severin: Un cetăţean bulgar care a reclamat în fals furtul a peste 20 de tone de cafea, reţinut / Bărbatul a vândut cafeaua, contra sumei de peste 55.000 de euro / Marfa era asigurată

News.ro acum 57 minute
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean bulgar, a fost reţinut de către poliţiştii din judeţul Caraş-Severin, fiind acuzat că a reclamat în fals furtul a peste 20 de tone de cafea. De fapt, bărbatul a vândut cafeaua, contra sumei de peste 55.000 de euro, m

Lovitură pentru Iohannis: Pierde definitiv două case și trebuie să plătească statului 260.000 de euro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați, informează Digi24. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, definitiv, în

Valoarea bonurilor de masă va crește începând cu 1 octombrie. Câți bani vor primi angajații în plus

Ziare.com acum o ora
Valoarea unui tichet de masă va crește ușor, de la 1 octombrie, potrivit unui Ordin al Ministerului Finanțelor. Astel, tichetul va ajunge la 40,04 lei (n.red. valoare nominală/zi).În prezent, valoarea maximă a unui tichet de masă este 40 /lei. De la

Papa Francisc, supărat pe italieni. Marea nemulțumire a suveranului pontif: „Italia merită o mică bătaie"

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc este supărat pe italieni din cauza demografiei. Cetățenii din „Cizmă" fac din ce în ce mai puțini copii, motiv pentru care adulții din peninsulă „merită o bătaie", potrivit suveranului pontif. Liderul creștinilor catolici a ținut să ce

Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului, a anunţat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern. "Luăm o decizie importantă. Prelungim plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la

Consiliul Concurenţei va monitoriza preţurile produselor ce pot fi achiziţionate de cei afectaţi de inundaţii, din fondurile de la Guvern. Autoritatea vrea să identifice astfel companiile care profită de situaţie pentru a creşte nejustificat preţurile

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că va monitoriza preţurile produselor ce pot fi achiziţionate de persoanele şi familiile afectate de inundaţii din fondurile de sprijin alocate de către Guvern. ”Consiliul Concurenţei va monitoriza preţurile produselor c

Ciucă, despre şansele coaliţiei după alegeri: La cum arată lucrurile acum, mai mult ca sigur că nu

Mediafax acum o ora
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţia cu Marcel Ciolacu despre „amendamentul Iohannis” a avut loc „în primăvară”, nu pe 3 aprilie. Întrebat dacă nu va mai funcţiona coaliţia PSD-PNL după alegeri, el spune: „La cum arată lucrurile acum, mai

Acord de împrumut direct între România şi SUA în valoare de aproape 1 miliard de dolari, prin Mecanismul de Finanţare Militară Externă (FMF)

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a participat astăzi la ceremonia de semnare a Acordului privind împrumutul din Fondul pentru Finanţare Militară al Statelor Unite ale Americii, găzduită la Palatul Victoria, şi desfăşurată cu participarea ambasadorului

Ministrul economiei, despre pierderea unei investiții de 1,4 miliarde de euro într-o fabrică mare de baterii: România nu finanțează proiecte dedicate

HotNews acum o ora
Anul trecut în iunie, a fost lansat, cu fast, la Bruxelles, proiectul Romvolt, pentru construirea unei fabrici de baterii la Galaţi de către investitorul belgian Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE), un start-up. A fost un eveniment la care

Pământul va fi lovit în următoarele ore de o furtună solară, dublată de o furtună geomagnetică. Zonele care vor fi cele mai afectate

Adevarul acum 6 ore
Soarele are în aceste zile o activitate mai puțin obișnuită, extrem de intensă, ceea ce generează o adevărată furtună solară. La rândul ei, furtuna solară va provoca o furtună geomagnetică. Experții estimează că aceasta va lovi Terra chiar astăzi.

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/25°
joi

16°/26°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°