Scris de Simion Todoca - ARAD. Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a demisionat din PDL. Într-o scrisoare adresată preşedintelui partidului, Vasile Blaga, el şi-a motivat gestul prin aceea că vrea să îşi scutească colegii de un vot pentru excluderea lui, existând o propunere în acest sens.
Funeriu a venit în PDL chiar la înfiinţare, în urma fuziunii cu PDL, partidul lui Stolojan, al cărui membru era la acea oră. În cadrul unui interviu, Funeriu recunoaşte că nu PDL l-a propus pentru funcţia de ministru, ci Traian Băsescu. Dealtfel, Funeriu s-a declarat fără rezerve partizan al Mişcării Populare, pe care o vede condusă de către traian Băsescu, după expirarea mandatului. Chiar dacă, oficial, organizaţia arădeană l-a susţinut permanent, deputaţii, mai ales fostul şef al Inspectoratului şcolar, Marius Gondor, l-au criticat destul de des pentru deciziile luate ca ministru.
CITESTE SI:
Daniel Funeriu, in atentia DNA
Falca i-a dat lectii ministrului Funeriu Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu