Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiuariu îi răspunde lui Tăriceanu: Românii vor preşedinte ales de popor!

Publicat in rfi, miercuri 29 mai 2013 ·

Propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu ca preşedintele să fie ales de către Parlament "nu e o idee populară pentru români". Iată ce spune la RFI şeful Comisiei Juridice a Senatului, Tudor Chiuariu. Vicepreşedintele executiv al PNL subliniază că "românii vor să-şi aleagă în continuare preşedintele, chiar dacă acesta este un preşedinte arbitru".

Senatorul Călin Popescu Tăriceanu a declarat marţi că priveşte cu dezamăgire faptul că PNL a abandonat poziţia sa privind trecerea la o republică parlamentară şi, în baza compromisurilor politice şi a unei viziuni pe termen scurt, a ales să meargă pe calea unei "mici revizuiri" a Constituţiei.

Tudor Chiuariu e de altă părere: "Deocamdată nu ştim dacă revizuirea va fi mică sau mare. Eu mai degrabă înclin să cred că va fi o revizuire în puncte esenţiale şi acesta este lucrul cel mai important". Modificarea Constituţiei Tudor Chiuariu, senator PNL

Liberalul declară că prin sistemul pe care îl propune USL, "de împărţire a puterilor în stat şi de consacrare a preşedintelui ca şeful statului şi de scoatere a lui din atribuţiile executive, în fapt, România îşi întăreşte caracterul parlamentar al republicii".

În opinia lui Tudor Chiuariu, "ce vrea domnul Tăriceanu şi anume ca preşedintele să fie ales de către Parlament nu e o idee populară pentru români şi noi totuşi, trebuie să ţinem seama de ce vor românii şi românii vor să-şi aleagă în continuare preşedintele, chiar dacă acesta este un preşedinte arbitru, aşa cum se întâmplă într-o republică parlamentară". Nemulţumirile lui Călin Popescu Tăriceanu

Fostul premier liberal a spus că toate modificările Constituţiei negociate în USL de Victor Ponta şi Crin Antonescu par în regulă, la o primă analiză, pentru că vin să clarifice raporturile interinstituţionale la nivelul celor doi poli executivi, preşedinte şi Guvern, dar a arătat că prob

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum o ora
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum o ora
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 9 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 24 minute
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 2 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-5°
mie.

-4°/3°
joi

-5°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-7°/-1°
joi

-8°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°